AURELIA SATCĂU
CE-ȚI DORESC EU ȚIE
Ce-ți doresc eu ție
Dulce poezie
Mă uit după Alb
Îl iau pe cuțit
Și-l înfig în hârtie,
În pânză,
În inima inundată
De-un val de sincope.
Mă uit după Negru
Și-l aduc spre litere
Spre acrilicul meu
Să-l re-sorb
În Mama-Africană
Cu plodul ei – gândac
Fătat tot de-un
Drac,
Între pulpe,
Și suspine negre,
Cu pielea căiței
Încă pe cap.
Mă uit după Roșu,
Poezia mea,
Și-l găsesc ascuns,
Gravid,
După stea.
Rușinat
Închegat
Ca sângele
În miliardele de triliardele de infinitele
Fețe
Mici
Fără de răsfețe
Încremenite
Și sulemenite
În prăfoasa Moarte-de-Aleppo.
În ghetto mă uit iar după
Culoare
(după tine, mă uit, Poezie !)
Și-mi aflu o mie
De foști ochi, foști rinichi,
Dinți, guri, minți,
Suflete pline
Dar roase
Acum,
Setoase
Din moarte
Și oase
Pe toate – Poezie, mama mea – le iau cu mine !
Gravidă de Ei
Gravidă de Ele,
De toate,
Din cele
Muzee
Încremenite,
Ca o corabie eșuată
Cu botul în val
Și râuri otrăvitoare
Crescându-i la picioare,
Mă uit iar după Negru,
Poema mea,
Ca un foc nestins,
Peste care
Nu vine ninsoare
Și nici dalbă floare,
Niciodată,
Never,
Nikagda,
Floarea mea !
Și s-au prins în horă
Scheletele din Valea
Morții,
Poemica mea,
Cine va dansa
Cu ele
La apus de stele,
Cine?
Ce-ți doresc eu ție,
Dulce Poezie????
Mâinile se strâng, mici, înăuntrul pumnului mare – e mai răcoare, muștele au trecut pe hoitul de alături; ochii mici s-au închis a somn, sub tâmpla-nsângerată – a scăpat ! Alive !….Mâine, când va trece din prunc în feciorie, el, ea, pre tine te vor scrie, Poezie, dulcea mea…… Asta, îți doresc eu, ție!
Aurelia Satcău
Melbourne, 22 decembrie, 2016