Nimic neobișnuit la întrarea celui mai grandios Mall al Bucureștiului, care se zărește de la ultimele trei intersecții ale bătrânului bulevard Coubertin…
Numele său te provoacă sa intri, sa cheltui, te obliga sa te prefaci ca ești fericit, pentru un preț destul de mare, care la prima vedere, pare un „mega” plan într-o banala zi de joi, alături de familie…
Urcând neobositoarele scări rulante, care ne transporta spre inevitabilul etaj trei, bucșit de belșug, mirosuri, dulciuri, copii, baloane, mese încărcate, femei grăbite, lumini stridente, oferte îmbietoare, ce sa mai, exact ce și-ar fi putut dori orice funcționar sau student în mijlocul săptămânii…
Apelez la Megamall, ca punct de întâlnire cu tata și fratele meu. Ecuația e simpla: Aproape de casă, ai tot ce ți trebuie pentru un scurt popas cu un copil de un an jumate târâș după tine… Nu ieșim la Mall ca să bifăm in agendă o ieșire cu caracter social sau cultural, nicidecum pentru a ne căsca ochii… E ca un parc fără iarbă, unde pot sa stau de vorba cu ai mei, și să – mi țin copilul ocupat cu fel de fel de atracții minore, care pentru el sunt mirobolante. Caz închis. Peisaj discutat, locație curentă….
Nici bine nu ne terminam cuvintele din gură, căci în dreptul scărilor rulante de la faimosul etaj trei (acum ca scriu asta, sper sa nu fi având doar două, iar eu să-l fac mai înalt decât pare..), se întrepătrunde o coadă imensă, care nici nu-mi dădeam seama unde începe… Primul gând a fost ca ar fi vreo premieră la nu știu ce film dintr-ăsta modern, care a zăpăcit noile generații, vreun Fast and Furious 13 sau 14…în fine, n-ar fi fost nimic extraordinar de ciudat, se poate înțelege.. Domne, copii vin la cultura, fac coada la film, cam aceeași coada pe care o pot face sâmbăta la vreun club de noapte… Rezonabil.
Ce sa vezi, omu’ curios din fire, își arunca privirea, analizează și vede, dacă s-ar încadra și el la o coadă d’asta „de calitate” sau își vede de cartofii lui pe tava, și cola rece de la dozator… Decepția nu a întârziat să apară… Cam repede… Într-o chestiune de un minut, perspectivele mele erau zbuciumate.. O suta și ceva de oameni stăteau la coada unui restaurant cu mâncare rapidă, sau mai pe „românește”, un fast-food elementar pentru restul Europei, dar ca premieră în România…. Ma gândesc că, la cât călătoresc românii, sigur au auzit de el, și știu și ca nu e vreun restaurant cu stele Michelin…
Ca să conturam peisajul și mai bine, vă spun că este vorba, nici mai mult nici mai puțin decât Burger King… Ați înțeles voi…
Da. Atâția oameni așezați la coadă, voluntar, care au pierdut pe puțin patruzeci și cinci de minute pt un hamburger cel puțin la fel de nociv ca la Mec. Ce să mai, o delicatesa, care a meritat domne’… Bașca’, primeau și o coronita din carton tot pentru propaganda proprie… Oameni entuziasmați, poze cu coroane, cu hamburgerul în mână, cu paiul în gura, paharul îndreptat cu vestitul logo spre obiectiv, o harmalaie costisitoare de-a dreptul, și mai ales, o harmalaie degeaba. Culmea este ca la coada nu era nici măcar un copil, căruia i-as fi înțeles entuziasmul sa primească acea coronita și un hamburger apetisant…
Recapitularea cazului e decepția întruchipată… La un moment dat s-au format doua tabere, și anume, cei care făceau poză la coada aceea inutila și inexplicabila, care aveau clar în minte, sub un zâmbet pișicher, „Bă, da’ ce proști sunt ăștia”, și cei de la coadă, oameni corecți, alineați, răbdători, și nu în ultimul rând, înfometați,care se uitau la fotografi cu același gând… „Da ăștia n-au mai văzut o coada? Au uitat oare cum era înainte de ’89”? Nu cred ca au mers chiar asa de departe, sa cugete asemenea comparații, însă mă folosesc de ideea asta ca să subliniez un singur lucru, și o diferență crucială. Atunci oamenii stăteau la cozi ca să supraviețuiască, ca să aibă poate ceva la care tânjeau, și nu găseau în alta parte, și oricum, nu stăteau voit la acea coadă.. Era ordinea zilei..
Mi se pare inadmisibil ca în 2019,aproape 2020, lumea sa nu aibă un minim principiu care să-i scutească de o postura evident penibilă, de înfometare și de supunerea aceea față de un sistem democrat, care prin forțele lor de manipulare, ajung sa săraceasca oamenii, având atâtea alternative. Comunismul mocnește în prag de iarnă, în instinctul modernilor care cinează burgeri la Mall, le-a răvășit sufletul, și a lăsat o urma de nostalgie fotografilor amatori…
P S : Copiii au mâncat tot Happy Meal de la Mec, că lor le e foame și n au chef de coronițe, ei zburda printre scaune și printre adulții „încremeniți în proiect” !
(Ioanina Eliza Manole.
București, Octombrie 2019)
