McLuhan exultă-n mormînt: mediul este mesajul.
Iar mie, în secret, îmi lăcrimează sufletul. În RATB, oamenii, indiferent de statutul lor intelectual, cu mic cu mare, toți vîrîți în telefoanele aferente. Și nu se mai privesc în ochi și nici în jur deloc.
După capul lor, lumea ar putea să se surpe chiar mîine, ei scrolează frenetic, au treabă.
Uneori îi provoc și aflu că obîrșia bizantin-orientalo-slavonă îi dezgustă profund, creștinismul a fost o mizerie, un eşec total, și nu mai vor să-și boteze plozii, la ce bun. Ei sînt de-acum încolo globalizați, vor eliminarea tuturor granițelor, de orice fel, un nu hotărît sîrmei ghimpate, natural, susțin cultura care le-a pus aparatul acela în mînă, cum altfel.
Urgența lor: ateismul, migranții, identitatea de gen, corectitudinea politică, feminismul, și-și tastează rapid emisiile într-o romgleză debilă, restrînsă la trei sute de cuvinte, mutilate și astea.
Pare puțin lucru ce vă spun?
(Gabi Stamate)
