Știți cum e juma’-juma’?
Dimineața i-a venit la pachet cu un rest de ceartă de ieri. Și firimiturile înecăcioase ale postului sentimental aferent.
Aceeași parte a zilei a și cadorisit-o din plin: convorbirea whatsapp cu ai ei; tatăl și renăscuții pași prin casa părintească; mama, genială-n replici: “poate reușesc să repar <telefonul cu măr>”. Uimirea lor față de cum au primit bunătăți de la distanță, convertită-n bucuria noastră că trăim posibilitatea acestui fapt.
Apoi, lumina cu promisiuni solare și cartierul de case scufundate-n al doilea “lockdown” au însoțit-o-n plimbare. Plus doi-trei căței simpatici care-și trăgeau stăpânii de lesă. Probabil să-i (și mai) distanțeze social.
Tot dimineața asta bogată i-a livrat un neașteptat cadou prin Facebook: comentariul-ofertă al Marilenaei.
O fată cu care abia ce s-a intersectat în viața anterioară. Și care vrea să-i trimită, dintr-un senin, o carte foarte bună. O altă bucurie indescriptibilă, care va continua în zilele în care o va și citi (din experiență, chiar mult mai mult după).
Mereu, mereu, mereu în cap amintirea vorbelor lu’ mamamare: “tu, fetilor, aveți căldură din părete, apă din părete, ce altceva vă mai trebuie?”.
Dacă ar vedea de-acolo de sus câte și mai câte avem, da’ tot “ne mai trebuie”, s-ar ruga mai abitir pentru sufletele noastre.
Așa că restul orelor lui azi va trebui chivernisit cum se cuvine: între împăcare, alte pagini, calup de muzică, recunoștință pentru ce mai are totuși bun în ea. Apoi, confruntarea cu propriile disperări și răutăți.
Nimeni nu-i perfect. Doar viața. Sau (pe)trecerea ei.
(Amorena Minculescu)