Motto: ”Dacă le spui unui român și unui neamț să sape un șanț, românul va întreba: Până când să fie gata?, iar neamțul va întreba: Da‘ de ce să-l sap?”
Interviu inedit cu Florin Lascău, șeful directorilor sportivi din cadrul Uniunii Europene de Judo (I)
“Judoul românesc oferă continentului un capital uman deosebit”
Reporter: Domnule, Florin Lascău, v-am zărit pentru prima dată anul trecut, cu prilejul Cupei Mondiale de la București.
Florin Lascău: Da, a fost o competiție internațională foarte importantă, organizată de Uniunea Europeană de Judo și de FRJ. 266 de sportivi din 40 de țări au luptat pentru a acumula puncte care să le asigure calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008). Am asistat la un record de participare. Asta înseamnă că reprezentanţii judo–ului mondial prezenţi la Cupa Mondială de la Bucureşti au încredere în capacitatea FR Judo de a oferi condiţii optime de concurs tuturor participanţilor. Competiţia s-a bucurat de prezenţa a numeroși medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Atena, veniţi să-şi confirme valoarea la Bucureşti. Surprizele n-au lipsit, acestea conferind un plus de atractivitate întrecerii. Şi au fost multe surprize la Bucureşti.
R.: Au fost campioni olimpici, mondiali și europeni – nu-i vom aminti acum – care n-au trecut de calificări și recalificări, unii nici de primul tur, iar alții n-au reușit să urce pe podium. Puțini campioni și-au respectat blazonul.
F.L.: Ce vreau să spun neapărat: specialiştii au avut doar cuvinte de laudă la adresa organizatorilor competiţiei, în contextul în care România a organizat pentru a treia oară o cupă mondială, dar pentru prima dată cu un număr atât de mare de ţări participante. Spre exemplu, domnul Ian Schneiders, referee director, om care a văzut mult judo la viaţa lui, i-a felicitat din toată inima pe organizatori, România dovedind, nu o dată, că este capabilă să organizeze cupe mondiale şi campionate europene. Organizatorii au fost la nivelul oricărei aşteptări, ba chiar peste, mai spunea, și că va reveni oricând, cu plăcere, la Bucureşti. României îi mai lipseşte doar un campionat mondial. Sunt sigur că, într-o zi, mai devreme sau mai târziu, vom asista şi la acest eveniment. Aş dori să fac un mare compliment organizatorilor Cupei Mondiale, una dintre cele mai bine organizate competiţii din judoul european şi mondial. Consider că FRJ are o conducere foarte bună. Judoul românesc oferă continentului un capital uman deosebit.
O poziție de invidiat
R.: Aveți o funcție importantă în cadrul Uniunii Europene de Judo. Ce definiție are?
Florin Lascău: Poziția mea este: ”Șeful directorilor sportivi”. Sunt cinci directori sportivi în UEJ. Unul, care coordonează activitatea celorlalți, este șeful lor. Poziția aceasta îmi dă posibilitatea să fiu membru al Camerei Sportive a Federației Internaționale de Judo, să fac parte din Comisia Sportivă, în care fiecare continent este reprezentat de un director sau șef pe bază de sport. Cu alte cuvinte, sunt mai multe persoane care, la Campionatele Mondiale, răspund în jurul saltelei ca lucrurile să funcționeze ireproșabil.
R.: Să înțeleg din câte mi-ați relatat că, deși o funcție importantă, aceasta vă ține cât mai aproape de ”saltea”? Probabil că nu vă atrage munca de birou.
F.L.: Se împart timpii, pentru că o parte a activității mele are o legătură directă cu tatami-ul, dar există și o parte administrativă, de organizare a calendarului, a evenimentelor, de asigurare a nivelului și a standardelor pe care ni le-am autoimpus ca Federație Europeană și ca Federație Internațională. De fapt, eu mă ocup și cu managementul în judo. Pot să vă spun că sportul este condus şi administrat exact ca o companie. Aceste două activități merg mână în mână. Mă bucur foarte mult că toți colegii mei sunt foști judoka, fără excepție.
Judoka de 3 ani și 4 luni
R.: Deși sunteți român, reprezentați Suedia la Turneul Internațional ”Cupa Petrom” pentru cadeți de la Ploiești. Unde v-ați născut?
F.L.: La Oradea. La Oradea Mare, în 1969.
R.: Cine v-a trimis spre judo? V-a spus cineva că judo-ul e de viitor?
F.L.: Părinții mei și-au dat seama repede că am nevoie de o activitate organizată, de un sport care să mă călească. Tatăl meu m-a dus la sală. M-au impresionat foarte mult acei copii în kimonouri albe. Am luat legătura cu domnul profesor Florian Velici și, la vârsta de 3 ani și 4 luni, m-am apucat de judo.
Primul pas dintr-o lungă călătorie
R.: Când au apărut primele rezultate?
F.L.: La vârsta de 11 ani, în 1980. Prima medalie am câștigat-o atunci, la Alba Iulia, când am devenit campion național. A fost primul pas dintr-o lungă călătorie. Au urmat alte medalii. Dacă îmi amintesc bine, am obținut 13 titluri de campion național în 10 ani. Am avut un rezultat care m-a bucurat foarte mult: am ieșit campion național de cadeți, juniori și seniori în aceeași ediție. Aș mai aminti câteva ”cicluri” balcanice, câteva medalii la la campionatele europene de juniori, după care, în 1989, din cauza faptului că nu am reușit să mai împac sportul cu școala (întrucât regimul dorea doar sportivi, nu-i trebuia sportivi cu carte), am luat decizia de a pleca în străinătate, fapt care s-a petrecut înainte de Revoluția din decembrie 1989.
R.: Unde ați plecat mai întâi?
F.L.: Prin Italia și Austria, am ajuns în Germania. Am stat în Germania 15 ani. În ’91, am ieșit campion mondial pentru Germania.
R.: Avem, așadar, în față un campion mondial! Ce categorie făceați atunci?
R.L.: 78 de kilograme.
Două ghinioane, un eșec total și nouă medalii
R.: Murim de curiozitate să aflăm cum i-ați mai impresionat pe occidentali.
R.L.: După aceea, am avut două ghinioane, atât înainte de Jocurile Olimpice de la Barcelona, cât și înainte de cele de la Atlanta: mi-am rupt ligamentele de fiecare dată, ratând ocaziile de a deveni campion olimpic. Am avut mare neșansă Aș mai adăuga, printre numeroasele titluri pe care le-am obținut, pe cele trei de campion european cu echipa Abensberg din Germania. După care, în 1997, m-am retras din activitatea sportivă, iar în 2000, Federația germană m-a ales ca vicepreședinte, răspunzător pentru sportul de performanță. După un eșec total la Jocurile Olimpice din 2000, Federația a fost restructurată. Am preluat funcția în Federație într-un moment în care judo-ul german se putea lăuda cu o sportivă care câștigase odată două medalii, una la Mondiale și una la Jocurile Olimpice, și am predat-o cu șapte sportivi care au câștigat nouă medalii, printre care figurează un titlu de campion mondial și un titlu de campion olimpic, iar la a doua echipă aveam deja medaliați cu aur și argint la Europene. Cam acesta a fost bilanțul în patru ani petrecuți în cadrul Federației Germane de Judo.
Universitățile lui Lascău: Mercedes Benz, Regensburg, Chișinău, Bath
R: Ce ați studiat? Mă gândesc că aceste rezultate nu puteau fi obținute fără o pregătire exemplară. Apoi, ați afirmat că ați plecat din România pentru că regimului de-atunci nu-i trebuia sportivi cu carte. Așadar, și setea de cunoaștere v-a îmboldit spre ”afară”.
F.L.: În primul rând, când am ajuns în Germania, am terminat școala economică la Mercedes Benz, cu o durată de trei ani. Imediat după aceea, am făcut doi ani de științe economice la Facultatea din Regensburg și școlile de antrenori B și A. Au urmat alți patru ani de studiu la Universitatea din Chișinău, după care am terminat, la Bath, Facultatea de Judo din Marea Britanie, cu o durată de trei ani.
R.: Ați studiat patru ani la Chișinău?
F.L.: La fără frecvență, dar păstrând o legătură permanentă cu Universitatea.
R.: De ce la Chișinău?
F.L.: M-a interesat foarte mult. Cunoșteam de-acasă școala română de judo. Am vrut să-mi adaug școala rusească de judo, o școală foarte mare, și, după aceea, școala din Marea Britanie. Acum, școala suedeză. Deci, la ora actuală, pot să spun că am educație în câteva școli europene de judo.
R.: Să contabilizăm: română, germană, rusă, britanică, suedeză.
F.L.: Exact.
Două ”stiluri” de a săpa șanțuri: cel românesc și cel nemțesc
R.: Ați asimilat tendințe diverse ale judo-ului european. Aș vrea să vă pun o anumită întrebare, înainte de a reveni la aspecte ale impresionantei dvs. biografii. Există premise pentru conturarea unei tendințe specifice în judoul românesc?
F.L.: Suntem foarte talentați, putem improviza foarte ușor, ne ”stă” în sânge, suntem ”programați” pentru asta. Una dintre calitățile care ne lipsesc este consecvența în ceea ce facem. Putem foarte ușor să ajungem la un rezultat bun, dar nu suntem în stare să ne menținem la acel nivel.
R.: Îmi spunea un bătrân înțelept: românul poate să facă în cinci ani ce face neamțul în șapte. Dar… se lasă după trei.
F.L.: Cam așa este. Și, efectiv, munca pe care o depunem merge într-o direcție pe care n-o realizăm. Ca să fac și eu o comparație între România și Germania: dacă le spui unui român și unui neamț să sape un șanț, românul va întreba: Până când să fie gata?, iar neamțul va întreba: Da’ de ce să-l sap? Cam aici e legătura. Ne complăcem în a ne arunca în muncă cu capul înainte și abia după aceea ne întrebăm: Da’ noi pentru ce facem treaba asta?
R.: Ce ne-ați sfătui?
F.L.: Poate că ar trebui ca noi, românii, să stăm de vorbă și să comunicăm mai mult și mai transparent unii cu alții pentru a ști ce să facem, iar din momentul în care am luat decizia, ei bine, din momentul acela nu se mai vorbește, din momentul acela se lucrează. La noi, întâi se lucrează și după aceea se discută!
(Sfârșitul primei părți. Urmarea în ediția din 4 august 2020)
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
