RE: Aţi cunoscut, în temniţele Aiudului, personalităţi marcante ale neamului. Petre Ţuţea, spre exemplu, cum era?
I.T. :Era perioada cu Laica, pe care au trimis-o ruşii în spaţiu. „Ce Dumnezeu, ce credinţă? Am ajuns pe Lună şi n-am dat de niciun Dumnezeu! Ce sunteţi, mă, aşa proşti?“, tot zicea colonelul Gheorghe Crăciun, de la Aiud. Al doilea în spatele meu era Petre Ţuţea: „Domnule colonel, nu vă supăraţi, pot să vă pun o întrebare?“. „Da, bă, filozofule, ia!“ „Aţi crescut la ţară sau la oraş?“ „La ţară.“ „Şi-aţi avut porci?“ „Da’ ce gospodar n-are porci?“ „Şi-aţi văzut dumneavoastră porci să se uite în sus?“. Aiudul, să ştii, a avut umorul lui!
I.T. : Altă întâmplare îmi amintesc cu Nichifor Crainic.
RE: L-aţi cunoscut?
I.T.: Sigur. Eram în curtea închisorii, să ne pună mâncare. Un caraliu, care-l recunoşte, zice: „O, tovarăşu’ Crainic! Dacă scrii pe o hârtie că nu există Dumnezeu, îţi umplu gamela!“. Crainic: „Dă-mi hârtie şi creion!“. „Nu te umili“, mă rugam de el. „Mi-e foame, Tudore!“ Şi a scris pe hârtie aşa: „Nu, cred în Dumnezeu!“. Nu ştiau ăia ce e virgula! Era mâncău săracul, avea 120 de kilograme când l-au adus. Se şi râdea la Aiud.
(…)
RE: Pe părintele Dumitru Stăniloaie cum l-aţi cunoscut?
I.T. :Se făcea deratizarea celularului, se făcea curăţenie. Ne scot pe toţi şi ne bagă, cam 100 de persoane, într-o încăpere cu ciment pe jos. Stăteam unul lângă altul, să ne încălzim. Lângă mine – un bătrânel. Eu aveam un cojocel strecurat prin vizetă de un cetăţean din Perişor, care s-a eliberat după 14 ani. Când l-am văzut pe bătrânul acesta, am vrut să pun cojocelul sub el. „Tinere, ce condamnare ai?“, m-a întrebat. „Ţine tu cojocul, că eşti tânăr. Eu, nu se ştie…“ Nu ştiam cine e, numai mi s-a rupt inima când l-am văzut aşa. A doua zi mi s-a spus că e părintele Stăniloaie. Am rămas tablou! El sătea la trei celule de mine. Se bătea capa (n.r. – Codul Morse), aşa vorbeam între noi. Ei, când vorbea părintele Stăniloaie, tăcea toată lumea.
(…)
RE: Vorbiţi cu o detaşare nefirească despre detenţia comunistă.
I.T. : În tot e mâna lui Dumnezeu. „Nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu“ (n.r. – Ez 18, 23) Mai clar de atâta… „Eu mustru şi pedepsesc pe cei pe care îi iubesc.“ Păi, numai Piteştiul câţi sfinţi a dat! Reeducarea de la Aiud a fost făcută pentru suflete. Trebuia să recunoşti că toţi de peste hotare sunt nişte bandiţi, că nu există Dumnezeu, că legionarii sunt criminali. Eu le-am răspuns despre legionari: „Domnilor, dacă, în sinea lor, sunt nişte criminali, eu îi condamn, dar fiecare dintre ei poate să fie un Bălcescu!“.
RE: N-aţi renunţat.
I.T. : M-au şi băgat la izolare. Când m-am întors în celulă, ne-au dat nişte carne de cal cu varză , dar nu numai carne, erau cu urechi, cu zgârciuri, ce aruncau ei. Dragostea celorlalţi m-a salvat: îmi dădeau pâinea de la ei ca să mă dreg. Când m-am întors din închisoare, m-am întors tobă de baladele lui Radu Gyr. Pentru care am fost şi la carceră! Uite, nu pot să mă abţin să vă spun:
„N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi
Zâmbesc numai acei care suspină
De n-ai fi râs, n-ai fi ştiut să gemi
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
Şi dacă singur rana nu-ţi legai
Cu mâna ta n-ai unge răni străine
N-ai jindui după un colţ de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.
Nu te ridici spre slăvi până nu cazi
Cu fruntea grea în pulberea amară.
Şi dacă-nvii în zâmbetul de azi
E c-ai murit în lacrima de-aseară.”
Sursa Adevarul.ro
Via Sfinții Închisorii
