close
ActualitatePromovate

Ilie Tudor, scriitor, fost deţinut politic, tatăl lui Tudor Gheorghe, a murit. Viaţa olteanului care „a văzut oameni veniţi în cârje şi plecaţi în picioare“

 

RE: Aţi cunoscut, în temniţele Aiudului, personalităţi marcante ale neamului. Petre Ţuţea, spre exemplu, cum era?

I.T. :Era perioada cu Laica, pe care au trimis-o ruşii în spaţiu. „Ce Dumnezeu, ce credinţă? Am ajuns pe Lună şi n-am dat de niciun Dumnezeu! Ce sunteţi, mă, aşa proşti?“, tot zicea colonelul Gheorghe Crăciun, de la Aiud. Al doilea în spatele meu era Petre Ţuţea: „Domnule colonel, nu vă supăraţi, pot să vă pun o întrebare?“. „Da, bă, filozofule, ia!“ „Aţi crescut la ţară sau la oraş?“ „La ţară.“ „Şi-aţi avut porci?“ „Da’ ce gospodar n-are porci?“ „Şi-aţi văzut dumneavoastră porci să se uite în sus?“. Aiudul, să ştii, a avut umorul lui!

I.T. : Altă întâmplare îmi amintesc cu Nichifor Crainic.
RE: L-aţi cunoscut?

I.T.: Sigur. Eram în curtea închisorii, să ne pună mâncare. Un caraliu, care-l recunoşte, zice: „O, tovarăşu’ Crainic! Dacă scrii pe o hârtie că nu există Dumnezeu, îţi umplu gamela!“. Crainic: „Dă-mi hârtie şi creion!“. „Nu te umili“, mă rugam de el. „Mi-e foame, Tudore!“ Şi a scris pe hârtie aşa: „Nu, cred în Dumnezeu!“. Nu ştiau ăia ce e virgula! Era mâncău săracul, avea 120 de kilograme când l-au adus. Se şi râdea la Aiud.
(…)

RE: Pe părintele Dumitru Stăniloaie cum l-aţi cunoscut?

I.T. :Se făcea deratizarea celularului, se făcea curăţenie. Ne scot pe toţi şi ne bagă, cam 100 de persoane, într-o încăpere cu ciment pe jos. Stăteam unul lângă altul, să ne încălzim. Lângă mine – un bătrânel. Eu aveam un cojocel strecurat prin vizetă de un cetăţean din Perişor, care s-a eliberat după 14 ani. Când l-am văzut pe bătrânul acesta, am vrut să pun cojocelul sub el. „Tinere, ce condamnare ai?“, m-a întrebat. „Ţine tu cojocul, că eşti tânăr. Eu, nu se ştie…“ Nu ştiam cine e, numai mi s-a rupt inima când l-am văzut aşa. A doua zi mi s-a spus că e părintele Stăniloaie. Am rămas tablou! El sătea la trei celule de mine. Se bătea capa (n.r. – Codul Morse), aşa vorbeam între noi. Ei, când vorbea părintele Stăniloaie, tăcea toată lumea.
(…)

RE: Vorbiţi cu o detaşare nefirească despre detenţia comunistă.

I.T. : În tot e mâna lui Dumnezeu. „Nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu“ (n.r. – Ez 18, 23) Mai clar de atâta… „Eu mustru şi pedepsesc pe cei pe care îi iubesc.“ Păi, numai Piteştiul câţi sfinţi a dat! Reeducarea de la Aiud a fost făcută pentru suflete. Trebuia să recunoşti că toţi de peste hotare sunt nişte bandiţi, că nu există Dumnezeu, că legionarii sunt criminali. Eu le-am răspuns despre legionari: „Domnilor, dacă, în sinea lor, sunt nişte criminali, eu îi condamn, dar fiecare dintre ei poate să fie un Bălcescu!“.

RE: N-aţi renunţat.

I.T. : M-au şi băgat la izolare. Când m-am întors în celulă, ne-au dat nişte carne de cal cu varză , dar nu numai carne, erau cu urechi, cu zgârciuri, ce aruncau ei. Dragostea celorlalţi m-a salvat: îmi dădeau pâinea de la ei ca să mă dreg. Când m-am întors din închisoare, m-am întors tobă de baladele lui Radu Gyr. Pentru care am fost şi la carceră! Uite, nu pot să mă abţin să vă spun:

„N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi
Zâmbesc numai acei care suspină
De n-ai fi râs, n-ai fi ştiut să gemi
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai
Cu mâna ta n-ai unge răni străine
N-ai jindui după un colţ de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.

Nu te ridici spre slăvi până nu cazi
Cu fruntea grea în pulberea amară.
Şi dacă-nvii în zâmbetul de azi
E c-ai murit în lacrima de-aseară.”

Sursa Adevarul.ro
Via Sfinții Închisorii

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.