La aniversară
Ioan Mihai Cochinescu – 70
Prima monografie-album Vivaldi din România
Ioan Mihai Cochinescu a lansat o nouă carte: ”Vivaldi la Veneția”
”Autorul, muzician, dar cunoscut îndeosebi prin multiplele activități artistice și de scriitor consacrat prin premii literare, s-a aplecat asupra unui domeniu puțin aprofundat la noi sub aspect istoriografic, în pofida popularității muzicii lui Vivaldi. El este îndreptățit să constate că <<Anotimpurile>> nu reprezintă garanția suficientei cunoașteri a compozitorului. Prin considerațiile literare, istorice, biografice și stilistice privitoare la lumea compozitorului, această serioasă și profesională contribuție documentară este cu adevărat valoroasă.” (Prof. univ. dr. Alexandru Leahu – Universitatea Națională de Muzică din București)
Astăzi se împlinesc 70 de ani de când a văzut lumina zilei Ioan Mihai Cochinescu (născut la 16 aprilie 1951, la Timișoara), prozator, eseist, estetician, muzician, cineast, artist fotograf. De-a lungul timpului, am realizat o serie de materiale de presă cu sărbătoritul de astăzi, inclusiv două filme și o emisiune TV (”directă”), unde l-am avut invitat alături de regretatul prozator Mircea Nedelciu, toate pierdute, din păcate. Dar tetele publicate s-au păstrat. Cu acest prilej, m-am gândit să readuc în atenția cititorilor un material publicat în 2009, cu prilejul lansării volumului ”Vivaldi la Veneția”, care reprezintă teza sa de doctorat în muzică (estetică). Paginile realizate includ o schiță biografică, un text semnat de Irina Szellelki, care i-a fost (o talentată) elevă, un interviu la lansare și câteva considerații critice ale unor distinși muzicieni și muzicologi, profesori universitari. Așadar:
Ioan Mihai Cochinescu, absolvent al Liceului de Muzică ”Ion Vidu” din Timișoara (1970), realizează în timpul liceului filme artistice și documentare de scurt metraj. Filmul ”Când oamenii se joacă” este premiat cu pentru scenariu și regie (București, 1969 și Hiroshima, Japonia – Marele Premiu și Medalia de Aur, 1974). Între anii 1974-1980 este profesor de chitară clasică la Liceul Pedagogic din Ploiești. Începând din 1980, este profesor de estetică, pian și procesare computerizată a imaginii la Liceul de Artă din Ploiești.
Participă în anii ’80 la activitatea unor cenacluri literare bucureștene cunoscute, precum: ”Junimea”, condus de criticul literar Ov.S. Crohmălniceanu, ”Cenaclul de luni”, condus de criticul literar Nicolae Manolescu, sau Cenaclul ”I.L. Caragiale” din Ploiești.
Membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România (1982). Participă cu lucrări de artă fotografică la expoziții și concursuri în țară și peste hotare: Franța, Brazilia, Polonia ș.a. (1982-1988), obținând prestigioase premii.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1993); membru fondator și președinte al Societății pentru Literatură Ploiești (1990); membru fondator (1994) și membru în Consiliul de Conducere (1996) al Asociației Scriitorilor profesioniști din România – ASPRO.
Interzis de cenzura comunistă de dinainte de 1989, romanul ”Ambasadorul” este publicat de Editura Cartea Românească în 1991, iar mai apoi, fiind considerat ”cartea anului”, obține Premiul Academiei Române, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul ”Liviu Rebreanu”.
În 1993 publică romanul ”Rock & Depeche. Filmul unui roman” (Editura Liberart, Ploiești).
În 1996 apar ”Visul de iarnă al Isabellei” și ”Insula” (Editura RAO), proze scurte din anii ’80.
În 2006 apar la Editura Libertas volumele de eseuri ”Tratatul de caligrafie” și ”Tratatul de Alchimie”, iar în 2007 ”Tratatul despre sublim”.
Ioan Mihai Cochinescu este Doctor în muzică (estetică) al Universității Naționale de Muzică din București (2005).
Profu‘
Cred că era prin primăvară, la începutul ei (sunt doi ani de-atunci), când profa de română mi-a spus că o să-i dea textele mele unui prof din școală, care iubește literatura și e un mare scriitor. Eram puțin derutată, pentru că aveam impresia că mi le știau toți profii din școală, doar e un liceu mic. Mai rămăsese unul? Hehe, să vezi și să nu crezi, era chiar domnul profesor Ioan Mihai Cochinescu! Hm, sună prea formal, așa că o să-i spun: Profu’. Auzisem câte ceva despre el, dar nimic concret; știam doar de la cei mai mari, cărora le preda estetica, ”mamă, ce tare e profu’, putem vorbi orice cu el, e super de treabă, are și blog, frate!”. Auzind laude de felul ăsta, am început să mă întreb cam ce ar trebui să fie atât de special cu proful ăsta, încât să ajungă să fie plăcut de majoritatea elevilor.
Și uite-așa l-am cunoscut și eu pe super proful de treabă, Cochinescu, care avea să ajungă prietenul meu cel mai bun, confident, partener de glume picante și acide, mentor (mi-a publicat textele în mai puțin de o jumătate de an, într-un volum de proze scurte și fotografii, ”Brioșe”; eram în al nouălea cer de bucurie, aveam deja o carte, la 16 ani!) și nu în ultimul rând profesor, acum, c-am ajuns și eu într-a unșpea, într-un final. Și i-au plăcut textele, scrisul a continuat, așa și relația drăguță de prietenie pe care începuserăm să o clădim. Profu’ mă introduce în lumea literaturii și începe cu prima carte pe care mi-o dă să o citesc: ”Rock & Depeche”, creație proprie, marca ”Ioan Mihai Cochinescu”, o poveste foarte faină după părerea mea de ”pioneer” într-ale literaturii (încerc să nu-l flatez îngrozitor). După ce mă lasă să mă mai coc puțin cu câteva cărți din marea literatură (Dostoievski, Kafka, Marquez etc), îmi bagă subtil pe sun nas altă carte, sub aceeași marcă personală, ”Tratatul despre sublim”. Uau! M-am chinuit ca nemernica să termin cartea aia, dar n-am reușit. Concluzie? Nu m-am copt într-atât de mult încât să fiu capabilă să înțeleg o carte de nivelul ei. Mi-a mai promis și ”Ambasadorul”, cum mai spune el uneori: ”Cred că e cea mai bună carte a mea, nu, nu cred: sunt sigur, pe cuvânt îți spun”, și adaugă imediat: ”totuși, te mai las să copilărești, când o să te faci mare am să-ți dau și <<Ambasadorul>> să citești, dar să și înțelegi ceva din ea”. Ca un bun învățăcel ce sunt, ar trebui să știu pe dinafară toată literatura scrisă de Profu’, sau, mă rog, pentru dumneavoastră, de domnul Ioan Mihai Cochinescu. Nu spun că nu sunt un învățăcel bun, numai căăă, citez: ”când o să te faci mare”, atunci o să cunosc într-adevăr întregul înțeles al literaturii scrise de el. Asta-i realitatea!
Și am ajuns la ”Vivaldi la Veneția”, cea mai recentă carte a distinsului domn profesor. Am fost la lansarea de la Muzeul de Artă din Ploiești. A fost drăguț, dar la o oră foaaarte matinală pentru mine care dorm la fel de mult și leneș ca motanul meu. Ca de obicei, sala plină de fani și iubitori împătimiți ai lui Vivaldi, dar înaintea acestuia, ai Profului. El a cântat la pian Bach, a improvizat, a făcut atmosferă, doar blitzurile mi-au zăpăcit ochii și creierii.
A vorbit frumos și a pus un film documentar despre Vivaldi, absolut minunat. Acum dețin și cartea, cu tot cu autograf și dedicație și ce-mi trebuie, m-am uitat cu atenție la toate fotografiile din interior, și sunt chiar faine, pe cuvânt. Dar să am curajul s-o citesc? Păi, să citez iarăși: ”Când vei fi mare…”. Ok, cred că m-am făcut înțeleasă. Mult succes în continuare Profului, la cât mai multe cărți (poate o să-l prind din urmă de-a lungul anilor) și la cât mai mulți ani, nouă: mie, sub protecția lui de profesor și prieten, și lui, sub aura mea de elevă model și, de asemenea, foarte deosebită ce sunt (hehe, dacă mai era cazul să subliniez!). (Irina Szellelki)
Autorul adresează mulțumiri speciale următoarelor personalități ”care m-au sfătuit și îndrumat cu caldă prietenie, mi-au oferit materiale documentare inedite și au sprijinit cu neprețuită competență redactarea și tipărirea acestei cărți”: prof. dr. Francesco Fanna – director al Institutului Național ”Antonio Vivaldi” din Veneția (Italia), prof. univ. dr. Jocelyn Godwin – Colgate University Music Department (USA), Micky White – vivaldolog (Anglia), prof. univ. dr. Alexandru Leahu, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, prof. univ. dr. Vasile Iliuț, prof. univ. dr. Dan Dediu – rectorul Universității Naționale de Muzică (UNMB) din București, prof. univ. dr. Viorel Munteanu – rectorul Academiei de Muzică din Iași, prof. univ. dr. Ștefan Angi – șeful catedrei de estetică a Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Laurențiu Ulici – critic și istoric literar, acad. Dr. Eugen Simion, Dan Eugen Pineta, Tania Radu – vicepreședinte al Institutului Cultural Român (ICR), Monica Joița – director ad interim al Institutului Cultural Român din Veneția, Corina Bădeliță – cercetător la Institutul cultural Român din Veneția.
”Prin ceea ce aduce nou, chiar foarte nou, prin exegezele primelor două capitole despre baroc și portretistica muzicologică dedicată personalității lui Antonio Vivaldi, prin acribia redactării unui text științific deosebit de complex, domnul Ioan Mihai Cochinescu ajunge la un rezultat de remarcabilă valoare, ce deschide certe perspective <<vivaldologiei>> din România.” (Prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, Universitatea Națională de Muzică din București)
Foto 1: Coperte ”Vivaldi la Veneția”
Foto 2: Ioan Mihai Cochinescu împreună cu Micky White, vivaldolog (Anglia), în cancelaria Ospedale della Pieta
(urmarea în ediția de mâine, 17 aprilie 2021)
Pagină realizată de Leonida Corneliu Chifu