La hotarul dintre textul literar cu cel având conotaţii didactice, paginile cărţii de faţă, URSITĂ DRUMULUI, vădesc întrepătrunderi ale harului de povestitor cu cele de excelent profesor de geografie. Ramona Müller practică un soi aparte de jurnal cu pasul, cu ştiinţa geografului temeinic şcolit şi cu sufletul îmbătat de poveştile unor munţi reprezentativi ai României, aproape totul ilustrat cu fotografiile autoarei.
Astfel, sunt trecuţi în revistă Munţii Apuseni (Gheţarul de la Scărişoara, Cheile Ampoiţei), Munţii Buzăului (zona Siriu), Munţii Ciucaşului, Munţii Dobrogei, (zona Măcinului, Pricopanului), Carpaţii şi Subcarpaţii Gorjeni (Cheile Sohodolulului, o digresiune brâncuşiană la Târgu Jiu, în lumea pietrei lucrate nu de natură, ci de geniul omenesc), Munţii şi Podişul Mehedinţi (Cheile Corcoaiei, Podul lui Dumnezeu, Câmpul cu lapiezuri), Subcarpaţii Buzăului (Valea Slănicului, Meledic, „Athosul românesc”, Ţara Luanei), din nou zona dobrogeană (Peştera Sfântului Casian, Capul Doloşman) şi iarăşi Buzăul, oraş natal, ca „destinaţie fără destinatari”, apoi paginile substanţiale despre Munţii Bucegi (Caraiman, Omu, Babele), iar în finalul cărţii, bine marcate literar, file din zona Vâlcei, cu Munţii Latoriţei şi ai Lotrului.
Totul se leagă de p i a t r ă şi de efectele fenomenelor naturii asupra ei (temperatură, apă, vânt, vulcani) completat magistral cu iubirea de călătorie şi îndemnul patriotic cinstit de a-ţi cuoaşte patria – sau pentru străini – de a se bucura de variata ei frumuseţe hărăzită de Dumnezeu, în chip de „grădină a Maicii Domnului” (cf. afirmaţiei Papei Voitila).
Cu măiestrie didactică, autoarea începe cu un joc, (ludicul atrăgând diversele vârste la lectură!), „de-a ghicitul în palmă”, ezoteric dar terestru, atâta timp cât palma desfăcută e pusă pe harta României, pentru a localiza primul popas din acest periplu geografic. Pornind de aici, descoperi o „strategie” a titlurilor şi subtitlurilor cărţii bine alese şi semnificative pentru a incita la lectură, gen „Linia inimii trece exact pe acolo”, „Vino să întinereşti şi să zbori!”, „Glasul amintirii, glasul pietrei”, „Unde şi-a aşezat necuratul cazanele cu smoală clocotită”, „Logodna apei cu vântul”, „Coloana vertebrală a României” , „Ferăstrăul neiertător al balaurului”, „Minunea e aproape de noi”, „Sarea în bucatele platoului” etc. Toate aceste personificări în lumea pietrei, a amorfului, dovedesc iubirea, sufletul pus de autoare în pagini, cu dorinţa şi adesea cu putinţa ca piatra să învie.
Dar ca dovadă că această carte nu e scrisă doar cu sufletul, relatând întâmplări trăite de însăşi Ramona Müller bătând cu pasul munţii româneşti, ci şi cu ştiinţa geografului, a geologului, a literatului, stau mărturie noţiunile de geografie, geologie, evocările folclorice, istorice, finele observaţii psihologice şi de comportament inserate în pagini.
Aşadar, cartea aceasta se dovedeşte a fi un jurnal de călătorie cu pasul, ştiinţa şi inima, în care consemnarea plastică a fenomenelor şi personajelor devoalează nu doar nevoia de călătorie, ci şi aceea de confidenţă.
M. Vericier aminteşte în paginile sale despre jurnalul de călătorie ca fiind „un test al şocului şi al meditaţiei şi totodată un text despre exterior, despre altul”.
„Confidenţele” despre munţii patriei nu-s făcute, în cazul de faţă, numai din imboldul de a povesti călătoria, ci trecând prin profesia autoarei, prin documentarea în cărţile unor geografi, istorici, filosofi, scriitori, pentru a crea urmaşi în a lua România la pas, a o cunoaşte şi a o explora/exploata cu iubire şi înţelegerea a fenomenelor din lumea pietrei. Citatul din Confucis este edificator: „Întotdeauna apa învinge piatra. Nu prin forţă, ci prin perseverenţă.”, iar cel din Marin Sorescu, înălţător: „Mi-am înseninat gândurile, până au început să se vadă în ele munţii.”
O pleiadă de scriitori români şi străini – Dimitrie Cantemir, Dinicu Golescu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Alexandru Vlahuţă, Alexandru Odobescu, Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Lucian Blaga, Marin Sorescu sau P.B. Shelley şi J. W. Goethe – îndeamnă prin citatele alese din opera lor, şi la alte lecturi, benefice pentru cultura generală a lumii contemporane, invadate de ştiri şi indicaţii oferite pe sponci la televizorul sau calculatorul, care subminează neloial astăzi lectura şi mişcarea, participarea pe viu la fenomene sau evenimente.
Cartea respectă „canonul” cerut de definiţia jurnalului de călătorie, prezentă în opera unui mare critic contemporan, Eugen Simion, „Ficţiunea jurnalului intim”, unde „a) jurnalul de călătorie este o naraţiune confesivă în care obiectul predilect e situat în afară şi stimulează o cronică a circumstanţelor, a exteriorităţii şi alterităţii; b) tema predilectă e descoperirea; ea provoacă surpriza, şi, când surpriza e scrisă, se configurează un discurs al ei, în care intră foarte multe elemente, de la descripţia peisajului la notara pedantă a micilor bucurii existenţiale; c) (…) diaristul schimbă ceva în scenariul său (…) şi devine în chip fatal cronicarul circumstanţelor (…) lângă cronica exteriorităţii există şi o cronică a interiorităţii; d) se descoperă pe sine, descoperind un alt interlocutor…”.
Valoarea literar-artistică a textelor rezultă din cultivarea epicului enciclopedic de natură digresivă, grefat pe autenticitate, sinceritate şi credibilitate. Perceperea peisajelor este plurivalentă: vizuală, olfactivă, auditivă, tactilă şi se apropie stilistic de C. Hogaş în cunoscuta sa lucrare „Pe drumuri de munte”. Doar că, scopul cărţii de faţă, fiind şi unul didactic, acesta operează extrem de echilibrat în „reţeta” jurnalului Ramonei Müller printr-un amestec de proză bine dozată cu ingrediente noţional-geografice.
Multe pasaje o apropie şi de proza poetică scurtă, o specie a mărturisirii sub auspiciile poeticului ca proiecţie a unei stări, ca o bătaie de inimă a călătorului care doreşte ca prin scriitură să textualizeze trăirea autentică. Astfel se ajunge la regăsirea eu-lui risipit, la rădăcinile existenţei, la reflexivitate.
Un mic neajuns al acestei cărţi este că ea se termină uşor abrupt, lăsându-ţi sentimentul de nemulţumire că merita să citeşti mai mult din „harta tuturor munţilor României”. Viitorul va confirma sau infirma această pretenţie de lector.
„Non multa, sed multum”, zice un proverb latin, în sprijinul Ramonei Müller. Consistenţa paginilor rezidă în împletirea fenomenelor geografice cu elementele politice, culturale, etnografice, în fapt o originală înlănţuire de curs practic de geografie însufleţit de pagini de proză poetică sau prozopoem. Şi, neîndoios, se fac simţite orgoliul de a fi român, patriotismul sincer, atunci când îmbii nu doar străinii, ci mai ales compatrioţii de toate vârstele, în speţă elevii, să-şi cunoască ţara şi să se bucure de frumuseţile ei unice.
(Passionaria Stoicescu)
