Mântâitorul Iisus, copil fiind, avea câțiva ani, stătea pe malul unei ape și se juca cu mâlul moale, modelând mici păsărele, pe care le aseza apoi să se usuce la soare.
Trecând pe acolo un fariseu rău la suflet și vrând să râdă de copilul ce se juca cuminte pe malul apei a vrut sa lovească păsările de lut cu piciorul. Văzând ce vrea să facă, copilul Iisus a lovit păsările-lut cu palmele lui mici, dintr-o dată, păsările de lut au prins viața și- au luat zborul, ciripind vesele si jucăușe.
Fariseul a rămas uimit, nemaiștiind ce să creadă!…
Așa au apărut rândunelele, dar nu aveau penele negre. Treizeci de ani mai târziu, când Mântuitorul se afla răstignit pe Cruce, micile păsari nu l-au uitat pe cel ce le-a dat viața, au venit și sau asezat pe brațele crucii, pe capul și pe umerii lui Iisus, incercând să smulgă cu cioculețele lor mici ghimpii din cununa de spini a Mantuitorului, măcar cu atât să- I indulcească chinul. În clipa în care Iisus a murit pe cruce, de durere, rândunelele au imbrăcat mantie neagră, de doliu, si asa au rămăs până in zilele noastre, păsări binecuvantate de Dumnezeu și iubite de oameni.
Legendă populară românească.
(Dan Drăguș)
