Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 16 aprilie 2025)
Închisorile lui Ilie. Mărgineni
„Aici am mâncat cel mai bun turtoi din perioada închisorii mele. Îmi aduc aminte și acum cu câtă plăcere îl mâncam, pentru că era făcut din mălai de porumb copt și rumenit la cuptor.”
Cititorii poate își mai amintesc faptul că Marinaru și Florea l-au susținut pe Nelu Ilie la proces, luând totul asupra lor. Și, deși Securitatea îl programase pe Ilie pentru condamnarea la moarte, completul de judecată i-a dat „numai” 20 de ani de muncă silnică. Nelu nu putea nega faptele, „întrucât în sala de judecată era o <colecție> de arme pe care deșinuții le purtaseră în rezistență. Mă uitam din boxă la micul, dragul meu Browning 6,35, care îmi fusese tovarăș apropiat în timpul partizanatului.”
Condamnarea
După proces, a urmat recursul, la București, unde deținuților li s-au consfințit condamnările pronunțate de instanța de fond. „Cu această ocazie, tatăl meu mi-a angajat un avocat foarte bun, domnul Benea, dar, cu toată pledoaria lui, pedeapsa a rămas neschimbată. Reîntorși la Securitate, șeful arestului ne-a chemat pe rând în biroul său și ne-a adus la cunoștință sentințele definitive.” La vremea aceea, de afară veneau vești dătătoare de speranță, iar pedepsele mari nu-i speriau pe deținuți, majoritatea fiind convinși că nu le vor executa. Ilie primise 20 de ani muncă silnică pentru uneltire împotriva ordinii sociale, șase ani pentru deținerea ilegală de armament și cinci ani pentru dezertare, din care urma să execute pedeapsa cea mai mare. Sentința includea și confiscarea totală a averii. „La auzul acestor pedepse, am zâmbit ironic și i-am replicat maiorului că pedeapsa nu mă impresionează, deoarece am convingerea că nu voi efectua mai mult de cinci ani de pușcărie, iar diferența o vor face cei care mi-au dat această condamnare. Am precizat însă că mă interesează confiscarea averii, fiind vorba de mai multe case și o moară. Maiorul rânjea satisfăcut că, în sfârșit, reușise să mă lovească în acest punct. În realitate, nu dețineam această avere”, relatează Ilie.
Depozitați
Cei judecați până în acel moment au fost duși la închisoarea Mărgineni, într-un depozit, unde au rămas mai multe luni. „Era o închisoare de drept comun, unde se lucra mobilă. Pe noi ne-a instalat în aripa unde erau izolatoarele închisorii, câte 6-8 oameni în celulă.”
Regimul era foarte sever, asemănător aceluia de la Securitate, cu veghere la marginea patului, de la deșteptare până la stingere. Cât au stat în depozitul de la Mărgineni, condamnații n-au fost scoși vreodată la aer, deși, conform regulamentului, aveau dreptul la o jumătate de oră de plimbare pe zi.
Turtoiul
„Condițiile au fost grele, într-adevăr, dar aici am mâncat cel mai bun turtoi din perioada închisorii mele. Îmi aduc aminte și acum cu câtă plăcere îl mâncam, pentru că era făcut din mălai de porumb copt și rumenit la cuptor. În ceea ce privește celelalte feluri de mâncare, nu ne scoteau din zeamă lungă de cartofi sau fasole și, uneori, subproduse de vită. În schimb, arpacașul era mai consistent, gros ca un terci. Cum celula noastră era la capătul culoarului, unul dintre gardieni, care părea să aibă un dram de suflet, ne dădea nouă ce mai rămânea.”
Această situație nu a durat prea mult. Printre deținuți au fost plasați, în fiecare celulă, inși străini de organizație, cu pedepse mici, majoritatea condamnați pentru „agitație”. În celula lui Ilie fusese „strecurat” un oarecare Gioni Gheorghiu, din Ploiești, condamnat cinci ani pentru că a înjurat un securist. „Era un tip cam agitat care pretindea că nu înțelegea de ce l-au băgat în celulă cu noi, contrarevoluționarii, cum eram numiți. Un astfel de ins ne făcea viața și mai grea, fiind provocator și invitat la ofițerul politic.” La un moment dat, în urma unui conflict, Gioni a bătut în ușă pentru a se cere la raport. Nu se va mai întoarce niciodată în celulă.
(continuarea miercuri, 30 aprilie 2025)
A consemnat Leonida Corneliu Chifu
