Aurelia Satcău
Telepatia
– îmi spui –
E rochia fără bretele
Care pe raftul
De nuiele
Se crede o faleză de ploi
Într-un film bun, cu ei doi,
Unde scoicile sînt inele
Și brățări sidefii
Tăind
În moliciunea cărnii
Jos, pe gleznă,
Cercuri și romburi
Și săruturi
Vii
Rochia
– cum spuneam –
Intuitiv
Știe
Despre degete dibace
Și buze
Care să descrie
Forma pulpelor
Și deschiderea lor cu o anume
Cheie
A genunchilor
Și a spațiului mic
Dintre o respirație
Și o maree
Și un tzunami
Subit
Ca un șiș
În nopți de tangou
Argentiniene
Umede,
Parfumul lor de catifea
Molatec, ridul, cuta,
Umbra fruntii
Și munții
Cei de netrecut,
De ne-desfăcut,
De ne-desferecat,
Și de ne-umblat,
Din nopți de păcat
Cînd tu nu te-ai dat
Și eu nu te-am luat
Și nu te-am furat.
Sînt sincer:
Aș vrea să despic
Cețurile astea untoase,
Să mă strecor cameleonic
Pînă unde
Lapona Enigel
În alambic
Dulce fistic
Ne-ncepută
Perla mea
Mă așteaptă.
Da
Pe mine, mă.,
Aurelia Satcau
Melbourne, 14 Decembrie, 2016
