Seara de luni, 26 octombrie, ne-a însoțit pașii în compania unui delicat frison de octombrie, dar Sala Studio a Filarmonicii ne-a primit cu căldura unui bun și vechi prieten, găzduindu-ne cea de-a doua ședință a lunii.
LECȚIA DE POEZIE a cuprins materialul prezentat de Maria Bem despre Publius Ovidius Naso (43 î.Hr. – 17 d.Hr.). Au fost evocate originea sa de aristocrat roman, precum și poziția sa extrem de privilegiată în înalta societate a Romei. Înainte de a cunoaște dizgrația imperială, Ovidius devenise un strălucit și iubit poet al epocii sale, cucerind publicul prin celebrele sale scrieri de tinerețe consacrate iubirii, cum au fost Amorurile, Heroidelor sau faimoasa Ars Amatoria (Arta iubirii), dar și prin capodopera sa mitologică, Metamorfozele.
Lectora a trecut în revistă și misterele legate de exilul său brusc, decretat de împăratul Augustus în anul 8 d.Hr. Au fost menționate principalele presupuneri istorice din jurul acestei pedepse aspre, rezumate chiar de poet prin celebra formulă carmen et error („o poezie și o greșeală”). Pe de o parte, este vorba despre caracterul considerat mult prea libertin al operei sale, iar pe de altă parte, despre o posibilă implicare directă sau indirectă într-un scandal politic sau dinastic de la curtea imperială, probabil legat de adulterul Iuliei, nepoata împăratului.
Prezentarea a descris apoi realitatea dură de la Pontul Euxin (vechiul Tomis, Constanța de astăzi), unde poetul a creat o lirică a suferinței și a dorului prin elegiile din Tristele și Ponticele. Un accent deosebit s-a pus pe faptul că, în ciuda numeroaselor căutări arheologice, locul exact unde se află mormântul poetului a rămas până astăzi necunoscut, învăluit în legendele Tomisului.
Maria Bem a amintit, de asemenea, de statuile ridicate în memoria sa la Constanța și în orașul său natal, Sulmona din Italia, făcând referire la celebra epistolă elegiacă (Tristele) înscrisă pe soclu, ce conține propriul său epitaf:
„Sub astă piatră zace Ovidiu,
Cântărețul iubirilor gingașe,
Răpus de-al său talent.
O, tu, ce treci pe-aice,
Dac-ai iubit vreodată,
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin.”
Drama exilului răzbate cu deosebită forță din versurile în care Ovidiu face trimitere la vina sa și la pedeapsa primită:
„Eu n-am scris versuri triste,
dar tristă a fost pedeapsa glumețului meu vers.
Osânda-i aspră, însă am meritat exilul,
o oarbă rătăcire că l-am jignit pe dânsul.
Osânda mea e nouă, dar vechi este păcatul meu.” (Ars amandi/ Ars Amatoria).
Prezentarea s-a încheiat emoționant cu un poem Către Ovidiu de Alexandr Pușkin, scriitor al cărui destin de exilat în Basarabia s-a asemănat izbitor cu cel al lui Ovidiu.
„Ovidiu, sunt aproape de ţărmii liniştiţi,
Pe care-odinioară, tu zeii izgoniţi
Ai Romei îi aduseşi, şi-unde cenuşa-ţi este…”
Emilia Luchian a completat prezentarea, evidențiind relația de bună înțelegere care s-a statornicit între poetul roman și locuitorii cetății Tomis, de care Ovidius se temuse la începutul exilului său. De asemenea, a amintit mărturiile potrivit cărora poetul ar fi compus versuri și în limba getă, creații care, din păcate, nu s-au păstrat până în zilele noastre.
11 MINUTE DE ISTORIE Prof. Emilia Luchian a conturat un portret fascinant și detaliat al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a cărui pomenire a coincis simbolic cu ziua în care ne aflam.
Lectorul a evocat viața sfântului, născut într-o familie nobilă din Salonic, a primit o educație de elită și a ajuns guvernator al orașului. În ciuda poziției sale înalte, Dimitrie a ales calea creștinismului, propovăduind credința pe ascuns în vremuri de prigoană. Printre faptele și minunile sale, a fost amintită binecuvântarea oferită tânărului Nestor; aflat în temniță, Sfântul Dimitrie l-a însemnat cu semnul sfintei cruci pe Nestor, cel care urma să intre în arenă împotriva fiorosului gladiator păgân Lyaeus. Spre uimirea tuturor, ocrotit de această binecuvântare, Nestor l-a învins pe uriașul vandal, fapt ce a atras mânia împăratului Maximian și a dus la sfârșitul martiric al Sfântului Dimitrie. Lectora a explicat legătura profundă a sfântului cu orașul Salonic, unde a fost ridicată în cinstea sa o impunătoare basilică paleocreștină, loc ce adăpostește moaștele sale izvorâtoare de mir. Într-o analiză vizuală captivantă, lectora a realizat o comparație între iconografia Sfântului Dimitrie și cea a Sfântului Gheorghe: deși amândoi sunt reprezentați ca sfinți militari și călare, Sfântul Gheorghe apare adesea pe un cal alb, răpunând balaurul, în timp ce Sfântul Dimitrie este zugrăvit pe un cal murg (roșu), străpungându-l cu sulița pe gladiatorul Lie sau pe un rege păgân.
Prezentarea a inclus și un reper celebru al Salonicului – Turnul Alb. Construit inițial de otomani ca fortăreață și închisoare (cunoscut în trecut și ca „Turnul Însângerat”), acesta a primit numele actual după ce un deținut a fost eliberat în schimbul văruirii complete a clădirii în alb, devenind un simbol al orașului.
În final, lectora a clarificat o confuzie istorică ce apare uneori în spațiul cultural autohton, făcând distincția clară între martiriul Sfântului Dimitrie și locul de tragic sacrificiu de la Constantinopol al domnitorului Constantin Brâncoveanu și al fiilor săi, decapitați pentru că au refuzat să renunțe la credința creștină.
Rubrica CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a adus pe mica noastră scenă literară câteva dintre cele mai recente și reprezentative lucrări ale colegilor noștri, oferind publicului un mozaic de genuri și stări: Irina Ionescu a citit un fragment de proză din volumul său în pregătire, intitulat „Irene filozofează”; Emilia Luchian a încântat asistența cu versuri sensibile din cel mai recent volum al său, „Depozitul cuvintelor”; Maria Bem a recitat două poeme încărcate de emoție și forță vizuală, dedicate Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană „Gheorghe Coman”; Diana Petroșanu a propus o incursiune lirică prin intermediul poeziei „Femeia alogenă”; Liana Sprânceană a captivat atenția publicului cu o proză scurtă plină de miez, intitulată „Ziua meditației”; Gigi Stănescu a adus zâmbetul pe buzele celor prezenți cu epigramele pline de spirit „Bunica” și „Celor trei autori”; nou venită în cadrul cenaclului, Raluca Peșu ne-a propus poezia „Când ochii tac”, iar Mihail Ivănescu, în stilul său narativ simplu, naiv și inconfundabil, ne-a supus atenției un fragment de proză, cu subiect inspirat din viața „modernă” a satului contemporan.
Momentele de lectură au fost completate armonios de George Anton, care ne-a încântat atât cu umorul fin al epigramelor sale, cât și cu delicate acorduri de pian, oferind serii o surpiză. În completare, Doru Gogulancea a prezentat ecourile unui important și recent eveniment cultural: lansarea cărții dedicate Ecaterinei Caradja, îmbogățind expunerea cu detalii fascinante și comentarii avizate din epoca respectivă.
LECTURA DE CENACLU l-a avut protagonist pe jurnalistul Leonida Corneliu Chifu, într-un moment dedicat exclusiv poetului ION (NINO) STRATAN
Leonida Corneliu Chifu și Ion Stratan – dialoguri despre poezie, cultură și destin
Relația publicistică dintre jurnalistul Leonida Corneliu Chifu și poetul ploieștean Ion Stratan reprezintă o mărturie valoroasă despre personalitatea unuia dintre reprezentanții importanți ai generației ’80, despre opera sa și despre preocupările culturale ale ultimilor ani de viață. Interviurile, articolele și evocările publicate în presa prahoveană între 2004 și 2005 conturează un portret complex al poetului, surprins atât în ipostaza creatorului preocupat de limbaj și de condiția umană, cât și în aceea a intelectualului implicat în viața culturală a comunității.
În articolele sale, Leonida Corneliu Chifu îmbină informația jurnalistică, interviul și comentariul critic, valorificând declarațiile lui Ion Stratan și opiniile unor scriitori, critici literari și oameni de cultură. Textele depășesc cadrul unor simple consemnări de evenimente, devenind documente ale receptării operei poetului și ale relațiilor sale cu lumea literară.
Anul 2004 – recunoaștere literară și reflecție asupra poeziei
Un prim moment important îl constituie articolul „Pământ vinovat”, publicat în Opinia românească în perioada 9–15 aprilie 2004. Textul prezintă volumul antologic omonim, apărut la Editura Premier, care reunește poeme selectate din primele șase volume ale lui Ion Stratan. Selecția privilegiază textele scurte, concentrate afectiv, în care reflecția asupra existenței se îmbină cu tensiunea expresiei poetice.
Titlul volumului dobândește o semnificație metafizică: Pământul este considerat simbolic vinovat pentru condiția muritoare a omului, dar și pentru conflictele, violența și neliniștea care caracterizează societatea. Cu prilejul lansării, criticul literar Ion Bogdan Lefter evidențiază originalitatea poeziei lui Stratan, capacitatea acestuia de a combina registre lingvistice diferite și de a transforma jocul cuvintelor într-o formă de explorare a sensurilor. Intertitlurile „Vina Pământului” și „Efectul Stratan” sintetizează cele două direcții ale comentariului: dimensiunea existențială a operei și individualitatea stilistică a poetului.
În vara aceluiași an, Ion Stratan participă la Festivalul Internațional „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș”, desfășurat între 7 și 14 iulie 2004. Articolul „Nopți sacre, de poezie…”, publicat de Leonida Corneliu Chifu în Opinia românească din 27 august – 2 septembrie 2004, consemnează obținerea de către poet a Premiului pentru Arte al Academiei Orient-Occident.
Festivalul, consacrat temei „Sacralitatea”, reunește poeți și oameni de cultură din numeroase țări, oferind prilejul unor recitaluri, dezbateri și întâlniri interculturale. Dincolo de relatarea evenimentului și de prezentarea laureaților, articolul reține atmosfera de prietenie dintre participanți. În declarația oferită jurnalistului, Ion Stratan îi apreciază pe organizatorii Carolina Ilica și Dumitru M. Ion și evocă spațiile în care s-au desfășurat manifestările, de la sălile oficiale până la autocarul în care poeții au citit, au cântat și și-au schimbat adresele.
Intertitlurile „Dijeridoo”, „Ruinele dragostei Afrovitei”, „Marock ’n’ roll și marinari sindbadici” și „Autocarul cu farmec” conferă articolului dinamism și culoare. Ele surprind diversitatea culturală a festivalului, spiritul ludic al participanților și dimensiunea informală a întâlnirilor literare. În această relatare, Ion Stratan apare ca un poet deschis dialogului internațional, capabil să transforme diferențele culturale în prilej de apropiere și prietenie.
Cultura și educația – preocupări constante ale poetului
În octombrie 2004, Ion Stratan participa la activitățile Universității Populare „Dimitrie Gusti” din Ploiești, unde coordona, în cadrul secțiunii „Literatură și artă”, cursul „Cultură și civilizație”. Interviul realizat de Leonida Corneliu Chifu subliniază interesul poetului pentru educația culturală și pentru accesul publicului la marile opere ale literaturii universale și românești.
Stratan își propunea să prezinte scriitori precum Cervantes, Borges și Dostoievski, să reia în discuție operele unor autori români, precum Bacovia, și să familiarizeze auditorii cu personalități ale criticii literare, între care Eugen Lovinescu și George Călinescu. Programul său urmărea nu doar transmiterea unor informații biografice și bibliografice, ci și explicarea relației dintre operă, epocă și contextul social.
Pentru poet, Universitatea Populară reprezenta o formă de educație accesibilă, care informa fără să constrângă și stimula gustul pentru cultură fără să impună opinii. Intertitlurile „Cultura generală – capitol al negocierilor europene” și „O mărturisire și o concluzie” pun în evidență atât dimensiunea civică și educativă a demersului său, cât și latura autobiografică a interviului. Mărturisirea despre participarea sa, în adolescență, la cursurile de italiană ale aceleiași instituții conferă dialogului o notă personală.
Acest articol documentează o dimensiune importantă a personalității lui Ion Stratan: implicarea în viața culturală locală și convingerea că literatura trebuie să circule dincolo de cercurile specializate, ajungând la un public cât mai larg.
Anul 2005 – între proiecte literare și dificultățile culturii
Interviul „Har de nectar”, publicat în „Opinia românească”, ediția 10-16 iunie 2005, îl surprinde pe Ion Stratan într-un moment de bilanț al activității sale literare. Poetul obținuse Premiul „Virgil Mazilescu” și ajunsese la aproximativ 30 de volume publicate. Discuția cu Leonida Corneliu Chifu abordează dificultățile finanțării cărților, raportul dintre sprijinul instituțional și sponsorizarea privată, precum și situația autorului într-un sistem cultural aflat în transformare.
Stratan vorbește despre proiectele sale editoriale și despre cele trei volume reunite sub titlul „Opere complete la 50 de ani”: „articool-e”, cuprinzând articole literare și sociale, „Ieri sau amintiri de acum un secol”, dedicat interviurilor, și „Decupaje”, o antologie de cronici și studii critice despre opera sa. În același timp, dezvăluie proiectul unei noi culegeri de aforisme, jocuri de cuvinte și reflecții morale ironice, intitulată „Har de nectar”.
Intertitlurile „articool-e” și „Ape făcătoare de bine” reflectă inventivitatea verbală și ironia caracteristice poetului. Primul valorifică jocul de cuvinte, iar al doilea folosește metafora apei binefăcătoare pentru a sugera speranța sprijinului necesar publicării cărților.
La 8 iunie 2005, în Gazeta Prahovei, apare interviul intitulat „Ion Stratan: «În cultură nu ne aflăm în post-Modernism, ci în post-Comunism»”. Acesta dezvoltă preocupările deja exprimate în dialogul despre „Har de nectar”, orientându-le spre instituțiile culturale, biblioteci și raporturile dintre cultură și societatea postcomunistă.
Pornind de la experiența sa de bibliotecar la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești și de la vizita la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” din Slatina, Stratan susține că bibliotecile au nevoie de scriitori, după cum scriitorii au nevoie de biblioteci. În opinia sa, funcționarea instituțiilor culturale presupune atât sprijin financiar, cât și personal capabil să înțeleagă și să promoveze valoarea cărții.
Interviul cuprinde și o comparație între personalitățile literare Ion Minulescu și Eugen Ionescu, originari din Slatina. Poetul îi interpretează ca spirite divergente: primul, reprezentativ pentru boemă, teatralitate și simbolism, iar al doilea, pentru mecanismele teatrului absurdului și pentru analiza grotescului existențial.
Intertitlurile „Spirite divergente” și „Fulare, pălării și rinoceri” sintetizează această opoziție printr-o formulare critică, dar și ludică. „«Definitiv», de la Virgil Mazilescu” evocă prietenia literară și dedicația emoționantă primită de Stratan de la poetul dispărut, în timp ce „Cărțile, ca bisericile” exprimă concepția sa despre carte ca obiect de valoare spirituală. În încheiere, Stratan reia ideea tradițională a folosului lecturii, considerând biblioteca o instituție de neînlocuit.
Aceste interviuri din iunie 2005 îl prezintă pe poet ca pe un intelectual lucid, preocupat de organizarea vieții culturale, de transmiterea patrimoniului literar și de condițiile concrete în care se realizează actul creației.
Cartea ruptă – o meditație asupra existenței și a limbajului
În iunie 2005, Ion Stratan publica la Editura Premier volumul Cartea ruptă, dedicat poetului ploieștean Marian Ruscu. Cartea reunește trei cicluri de poeme și se raportează, potrivit indicației autorului, la ultima prelegere a filosofului Martin Heidegger, susținută în mai 1976.
Comentariul consacrat volumului evidențiază trei direcții tematice: meditația asupra morții și învierii, reflecția ironică asupra culturii cinematografice și explorarea timpului și a sentimentelor. Ciclul „Jucătorii de filme” reunește trimiteri la figuri ale cinematografiei, utilizate pentru a construi jocuri intertextuale, ironii și reflecții despre artă. Ultima secvență, „Ilustrație cu stele căzătoare”, aprofundează dimensiunea lirică și melancolică a volumului.
Titlul Cartea ruptă sugerează dezagregarea coerenței lumii contemporane și tensiunea dintre sensibilitate și intelect. Suferința individuală se suprapune peste suferința colectivă, iar poezia devine un spațiu în care fragilitatea existenței poate fi exprimată prin imagini concentrate și paradoxuri. Intertitlurile „Jucătorii de filme” și „Ilustrație cu stele căzătoare” pun în evidență alternanța dintre ironie, joc cultural și meditație asupra efemerității.
În acest context, volumul apare ca o continuare a preocupărilor constante ale lui Ion Stratan pentru condiția umană și pentru posibilitățile limbajului de a exprima experiențe-limită.
Cafeaua cu sare – spiritul ludic și dimensiunea tragică
După moartea poetului, survenită la 19 octombrie 2005, Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești a marcat împlinirea a 40 de zile de la dispariția sa printr-o apariție editorială cu valoare comemorativă: Cafeaua cu sare (II).
Articolul „Stratan și «Cafeaua cu sare»” prezintă acest volum de aforisme, paradoxuri, calambururi și reflecții ironice ca pe o continuare a universului intelectual al poetului. Sunt subliniate atât ingeniozitatea și maliția fină, cât și erudiția exprimată într-o formă accesibilă și ludică. Cartea nu propune o schimbare, doar adâncește, apropie acele cercuri concentrice ale reflexiei lirismului și naturii lui ingenios ludice, din ce în ce mai strâns, spre nucleul ireductibil al personalității poetice.
Leonida Corneliu Chifu a încheiat, așa cum a început, vizibil emoționat, ca și cum n-ar fi trecut 21 de ani. Parcă a fost ieri.
Fulare, pălării și rinoceri un intertitlu sau un intermezzo
Toamna, anotimpul venirii și al plecării poetului Nino Stratan… ne înfășurăm tristețea în fulare și ne ridicăm pălăriile în semn de omagiu și în amintirea poetului. Rinocerii rătăcesc prin cețurile vremii și vremurilor în căutarea unor sensuri pierdute, a unor cauze uitate sau, cine știe, poate, până la urmă, a poeziei care continuă să ne unească dincolo de absență.
Maria Bem a îndulcit asistența cu ciocolată aducând un plus de savoare serii. Ecourile întâlnirii s-au stins apoi la un pahar de vorbă și nostalgie, depănate cu vervă aparte, așa cum, poate, și lui Nino i-ar fi plăcut.
Au participat: Alice Neculea, Emilia Luchian, Maria Bem, Diana Petroșanu, Irina Elena Ionescu, Liana Sprânceană, Raluca Peșu, Doina Ofelia Davidescu, Eduard-Gabriel Tănase, Adi Serafim, Doru Gogulancea, Dan Simionescu, Gheorghe Stănescu, George Aron, Dan Constantin, Mihail Ivănescu, Dan Manoliu, Leonida Corneliu Chifu.
Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Fotografii: Emilia Luchian, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești,
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș
