Pe 28 octombrie 1952 murea în pușcărie Mircea Vulcănescu la doar 48 de ani (fiind născut pe 3 martie 1904), probabil omul deplin al generației Marii Uniri, al doilea român complet după Mihai Eminescu. Ce scria în dosarul său Securitatea?
„Studii: Licențiat în Litere și Drept
Domiciliu personal: Str. Popa Soare, nr. 16
Stare civilă (căsători, copii etc.): căsătorit, trei copii
RELAȚII:
– comportarea în serviciu: ireproșabilă
– în familie: ireproșabilă
– personale (în cercul rudelor, prietenilor etc.): ireproșabilă
– în societate: ireproșabilă
ORIENTAREA POLITICĂ:
– din trecut: –
– prezentă: –
MANIFESTĂRI ÎN CARIERĂ:
– dacă a fost sprijinit și de cine: –
– aptitudini: cu mare putere de muncă și pregătire temeinică pentru posturi înalte
– aprecierile șefilor: foarte bine apreciat
– corectitudinea (fapte din trecut și prezent): f. Corect …” (Extras din Dosar 2306/946, de la CNSAS, Direcția Arhivă Popești-Leordeni, Fond: penal 232, vol. 21, f.18, apud „Nae Ionescu și Discipolii săi în Arhiva Securității„. Volumul V: Mircea Vulcănescu, p.135)
Notăm că Securitatea, la momentul respectiv, era controlată direct de ofițeri din securitatea de șoc sovietică SMERȘ. Înțelegem și de ce sovieticii au dorit lichidarea lui. Dacă tinerii, băieții de azi, ar fi avut acces cum se cuvine la modelul masculin Vulcănescu … înțelegem de ce toată această grozăvie lipsește din așa-numitul „Raport Tismăneanu”. Și mai înțelegem de ce unii îl vor asasinat din memoria colectivă azi, catalogându-l „dușman al poporului”, folosindu-se de deciziile unui Tribunal al poporului înființat de … sovietici și gestionat de serviciile lor secrete, cu scopul impunerii comunismului în România.
In memoriam Mircea Vulcănescu (3 martie 1904, București – 28 octombrie 1952, Aiud)
„S-a întâmplat să fiu scos pentru tortură în aceeaşi serie cu Mircea Vulcănescu.
Torturarea mea s-a terminat şi acum zăceam aruncat într-un colţ pe jos. La rând era Mircea. După ce l-a torturat prin bătaia pe tot corpul (pentru a nu ştiu câta oară), a căzut în nesimţire. Era plin de sânge. Un ţigan robust l-a luat de un picior, târându-l pe jos. Capul i se bălăngănea în dreapta şi-n stânga ca o minge legată cu o sfoară trasă de un copil zglobiu, în joacă.
Cum trecea tocmai prin dreptul meu, m-am târât puţin ca să îi îmbrăţişez capul şi să-l încurajez. Se vedea că nu este mort. Ţiganul care îl târa m-a îndepărtat cu o lovitură de bocanc în piept, care mi-a tăiat respiraţia.
Cred că aceasta a fost ultima tortură pentru bravul bărbat. Îmbăindu-l cu apă rece pentru a-şi veni în fire, a contractat o congestie pulmonară şi după câteva zile a murit, sporind mormintele necunoscuţilor de pe câmpul din vecinătate cu încă unul”
Marturia lui Nicolae Crăcea, deținut politic
Relatarea lui Mircea Eliade, despre Mircea Vulcănescu: „Când au venit încercările, Mircea Vulcănescu le-a primit senin şi încrezător; într-un anumit fel, misterios, se integrau vieţii lui religioase. În câteva zile, a pierdut tot: avere, glorie, situaţie socială şi academică, familie, libertate. Dar a ramas acelaşi. Nu s-a îndoit şi nici n-a tăgăduit; a continuat să mărturiseasca cu aceeaşi senină fermitate credinţa şi încrederea lui de totdeauna. Alţii, care i-au fost mai aproape, vor povesti în de-amanuntul, aici sau altădată, viaţa pe care a trăit-o Mircea Vulcănescu în temniţă. Ce ştim cu toţii, ne e de-ajuns ca să înţelegem cât de totală i-a fost victoria. Victorie împotriva călăilor, desigur, dar mai ales victorie împotriva morţii. Pentru că ştim cum a murit! lar ultimul lui mesaj în temniţă, adresat fiecăruia din noi, a fost acesta: „Să nu ne răzbunaţi!” …”
(Chicago, noiembrie 1961)
Sursa: Asociația Română de Geopolitică, Geoeconomie și Geocultură [AR3G]
