25 octombrie – Ziua Mondială a Karate-ului (I)
Dan Stuparu: ”Karate-ul începe și se termină cu modestie”
Pe 25 octombrie, mulți practicanți de karate din întreaga lume sărbătoresc Ziua Mondială a Karate-lui și organizează evenimente pentru a promova această artă.
Conform unor date furnizate de wordpress, 25 octombrie 1936 este anul care a determinat dezvoltarea karate-ului în întreaga lume. Pe parcursul acelui an, Gichin Funakoshi, fondatorul stilului Shotokan, probabil cel mai răspândit stil de karate, și întemeietorul karateului modern, Karate-Do, și Mabuni Kenwa, unul dintre primii karateka care a predat karate în Japonia continentală și este creditat că a dezvoltat stilul cunoscut sub numele de Shitō-ryū, au lucrat o lungă perioadă de timp pentru a răspândi karate-ul japonez peste tot. Eforturilor lor li s-a asociat și Dai Nippon Butokukai (organizația prestigioasă din Japonia), care a recunoscut karate-ul ca parte a BUDO-ului japonez. Karate a devenit foarte popular în întreaga Japonie”.
În data de 25 octombrie 1936, maeștrii karateka din Okinawa au ținut o întrunire cu privire la viitorul artei marțiale pe care ei o predau și practicau. La această dată ei au decis: să schimbe numele din Toudi (”Mâna chinezească” – în fapt, denumirea originară a karate-ului, care provenea din diverse stiluri de arte marțiale chinezești) în Karate, care insemna ”mâna goală”; să adopte sistemul de centuri din judo (KYU si DAN); să creeze noi stiluri (ryu). Au apărut, astfel Shito-Ryu, Goju-Ryu, Chito-Ryu, Wado-Ryu, Kyokushin, precum și alte stiluri derivate; să creeze noi titluri (Shihan, Hanshi, Kyoshi, etc…); să introducă un format de competiție.
Fără aceste decizii, se afirmă, Karate nu ar fi existat ca sport.
În această zi de sărbătoare a artelor marțiale, ne-am amintit de regretatul sensei Dan Stuparu (20 octombrie 1951-30 aprilie 2013). Dan Stuparu a fost președintele Federației din 1993, când din Federația Română de Arte Marțiale (FRAM) s-a desprins mai întâi, Federația Română de Karate Tradițional și Discipline Asociate, apoi Federația Română de Karate Tradițional (FRKT). Inginer și arbitru internațional de categoria A (ITKF). Interviul acesta a fost realizat cu ani în urmă, cu prilejul unei finale zonale și unui stagiu de pregătire desfășurate la Ploiești. Mai multe date despre sensei Dan Stuparu vă vom oferi în ediția de mâine.
”Karate-ul începe și se termină cu modestie”
Interviu cu sensei Dan Stuparu, președintele Federației române de Karate Tradițional
”Suntem în primele trei țări din lume”
Reporter: În primul rând, cum vi s-a părut competiția de la Ploiești și cum apreciați nivelul acesteia?
Dan Stuparu: Sunt foarte mulțumit de nivelul competitiv actual, chiar fericit. Este un fapt îmbucurător.
R.: Și ca organizare?
D.S.: Cât despre organizatori, pot să spun că au fost impecabili.
R.: Ce șanse avem la ”europene” sau ”mondiale”, judecând după forma în care se află componenții lotului național, mare parte dintre ei prezenți la Ploiești?
D.S.: Suntem într-un vârf de formă. Faptul ne îndreptățește să sperăm la o foarte bună comportare la ”europene” sau ”mondiale”.
R.: Pe ce loc se situează România la această disciplină?
D.S.: La stilul Shotokan–Fudokan, suntem în primele trei țări din lume, constat, din 1996 încoace. Judecând după ultimele competiții la care ne-am referit, chiar pe primul loc.
R.: Cine stă mai bine la ”tradițional”?
D.S.: Italienii, care s-au situat de regulă pe locul I. Noi luptăm cu Polonia pentru locul al doilea.
R.: Și Japonia? Mă gândesc că președintele federației Internaționale, Hidetaka Nishiyama, este japonez.
D.S.: Aici avem o surpriză: Japonia oscilează între locurile V-X.
Pentru toată viața
R.: V-am urmărit la acest stagiu. Constat că lucrați ”cot la cot” cu elevii sau antrenorii în cadrul stagiilor. Vă impuneți acest stil de lucru?
D.S.: Karate-ul Tradițional are o tendință care se transmite care se transmite din maestru în maestru. Sensei Funakoshi o afirmă: Karate-ul se practică toată viața. Fără o practică curentă este imposibil să obții rezultate de la cei pe care îi instruiești. Nu este vorba de a urmări rezultate concrete, ci de un sistem educațional. Pentru că nouă nu ne trebuie campioni de dragul campionilor. Ei, campionii, trebuie să fie adevărate modele educaționale.
R.: Un paradox: nouă inși din zece spun că le plac artele marțiale și n-avem niciun motiv să ne îndoim de sinceritatea lor. Totuși, acestea nu beneficiază de o mediatizare corespunzătoare, în pofida faptului că sunt îndrăgite. De ce oare?
D.S.: Cred că există mai multe explicații. Una este legată de faptul că, deși artele marțiale nu sunt noi în lume, apariția lor în România s-a produs oficial după 1990. Tehnic vorbind, nu am avut ziariști care să fie formați pe această ramură și, dacă ținem cont că redacțiile mass-media, fie că este vorba despre presa scrisă sau audio-vizual, este formată în proporție de 90% din reporteri specialiști în fotbal… Se poate afirma însă că în ultimii 14 ani am avut un oarecare succes. Și prezența dvs. aici spune foarte mult. Încet-încet, noi facem pași mărunți dar siguri pe drumul afirmării. Cred că vom atașa oameni care să îmbrățișeze karate-ul tradițional, dar și alte sporturi, cu rezultate deosebite pentru România.
Este o chemare ancestrală
R.: Să fie atrași unii tineri de latura spectaculoasă a artelor marțiale? Au apărut unele stiluri noi de luptă, gen K1. Mai există fascinația show-urilor. Trăim într-o lume în care se fabrică – de pildă – muzică din care lipsește… muzica. Faptul a deschis câmp larg imposturii. Apoi: atracția unora pentru artele marțiale nu poate fi pusă și pe seama faptului că încearcă să-și creeze un ascendent asupra unor semeni, să-și impună dominația asupra lor?
D.S.: Noi nu condamnăm motivația de bază care-l atrage pe un tânăr către practicarea artelor marțiale. Pentru că este o chemare ancestrală, mai ales la băieți, aceea de a încerca să-și dovedească bărbăția ca mascul dominant părții feminine, cea care trebuie să admire performanțele masculului. Dar aceste pseudo-stiluri n-au nicio legătură cu ceea ce facem noi, sub nicio formă. Foarte important pentru karateul tradițional este ca – prin sistemul educațional pe care îl promovează – această mentalitate să fie modificată pentru a se accede la adevăratele valori, adică la o construcție de tip caracterial foarte puternică, la o dezvoltare a părților pozitive ale caracterului și, de aici, firește că se va ajunge, în final, la respectul pentru celălalt și la nonviolență.
R.: Trebuie să existe un concept-cheie care vă călăuzește în acțiunile dvs. Care este acela?
D.S.: Nu l-am descoperit eu, ci l-am adoptat, pentru că în momentul în care m-am îndreptat spre karate tradițional, în 1972, am avut aceeași pornire ca mulți alții, aceea de a-mi pune ego-ul în valoare și a le arăta altora ce pot eu în comparație cu ei. După 35 de ani de practică, lucrurile s-au mai modificat. Deviza care mă călăuzește aparține marelui maestru Funakoshi (recunoscut ca fondatorul karate-go, cel care a codificat și a transmis în forma actuală karateul, urmat de discipolul său direct, Hidekata Nishiyama, președintele în exercițiu al ITKF): karate începe și se sfârșește cu modestie.
Conpet–Petrolul face parte din grupul de ”ași”
R.: Cum apreciați secțiile de la Ploiești și rezultatele obținute de acestea?
D.S.: Deși este unul dintre instructorii noștri din generația a treia, Aurelian Nicolae a reușit, prin seriozitate și pasiune, să obțină rezultate pe plan educațional cu totul excepționale. Practic, Conpet–CS Petrolul face parte din grupul de ași ai cluburilor sportive de KT, alături de Olimpia București și ENPI Iași. Aurelian Nicolae, a cărui contribuție am ținut s-o evidențiez în mod special, este un continuator al lui Liviu Apostol, antrenorul secției Petrom, în ceea ce privește rezultatele. Revenirea lui Liviu Apostol ne bucură foarte mult și sunt sigur că va avea multe de spus în planul performanței educaționale.
Mamut fără rost
R.: Evidențiați și neajunsurile!
D.S.: Din 1990 încoace, noi am trecut prin multe… faze, inclusiv desprinderea din Federația – mamut și fără rost care cuprindea absolut toate artele marțiale din țară – Română de Arte Marțiale (FRAM) și crearea FRKT, federație monocoloră, ca să spunem așa. Până la legea actuală, care este în vigoare, toată această evoluție, de-a lungul timpului, a fost destul de sinuoasă, iar atitudinea conducerilor ministerelor și ale formelor tranzitorii de organizarea sportului nu a fost mereu principială în ce ne privește. Putem spune că doar cu greu ne-a fost recunoscută, după numeroase avataruri, identitatea. Întotdeauna am spus ceea ce am gândit. Într-adevăr, a fost acel moment în care domnul Emmeric Jenei se afla sub o influență negativă și nu a reușit să pună în practică ceea ce și-a dorit. La fel, domnul Alexandru Mironov (ambii foști miniștri secretari de stat). Și nu va reuși nimeni, atâta vreme cât nu lucrează după principii, n-are verticalitate și umblă cu ”ascunzișuri”.
Despre o involuție
R.: Cum vedeți situația actuală a sportului românesc – cu ușurință sau cu greutate – pentru că, în fond, nici karate-ul nu se poate să nu fie influențat de starea generală a sportului?
D.S.: Așa, în general, dacă ar fi să vorbim despre evoluția sportului românesc și a modului (tipului) său de organizare, cred că putem observa mai degrabă o involuție și, din acest punct de vedere, trecerea de la un minister la o agenție spune multe. Eu aș dori să le sugereze Dumnezeu celor care conduc la ora actuală sportul românesc să nu se gândească cum să facă dintr-o agenție ceva și mai minuscul, ci să se gândească să facă lobby-ul necesar ca dintr-o agenție să devenim minister. Dacă ne gândim ce a funcționat mai bine în țara asta după Revoluție încoace, sportul a fost chiar pe primul loc și în acești ani. A fost poate cel mai bun ambasador al României în străinătate. Cred că din acest punct de vedere toți oamenii de sport sunt de aceeași părere. Consider că trebuie lăsate nițel deoparte interesele personale și orgoliile când se urmărește binele mișcării sportive.
”Trebuie să refacem un sistem al valorilor”
R.: Îndoieli aveți?
D.S.: Bineînțeles. Fără îndoieli eu cred că progresul este imposibil de realizat. Și cu cât sunt mai mari frământările, cu atât modelează personalitatea. Și dacă ele sunt dublate de muncă și de pasiune, până la urmă te confirmă și rezultatele nu întârzie să apară. Dar cel mai important este să mergi constant pe același drum, să ai încredere în tot ceea ce faci. Toate întrebările pe care ți le pui își au rolul și rostul lor în ”dăltuirea” caracterului și toate îndoielile pe care le ai pot fi depășite.
(urmarea în ediția de mâine, 26 octombrie 2023)
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
