close
CronicăPromovate

33 de ani de la plecarea lui Constantin Noica la cele veșnice

Arestat în 1958 și condamnat la 25 de ani închisoare cu confiscarea întregii averi. 15 ani, din 1958 până în 1964, îi petrece la Jilava (6 ani) și în domicilii obligatorii.

”Destinul nu curmă o viaţă: abia o începe.”

”În felul cum ne despărţim de oameni dovedim cât de mult îi îndrăgim.
Între o statuie şi o icoană e deosebire de ordin, în sens pascalian. O statuie ţine de lume, o icoană transcende lumea. Dar icoane, nu tablouri!”

”Numărul e o pulsație.”

”Dacă iubiţi muzica, pierderile, curgerile, creşterile; dacă vă plac geometria şi rigoarea, fără să vi se împietrească inima şi mintea; dacă aveţi un dram de nebunie şi un munte de măsură – veţi întîlni, cîndva, filozofia.”

”De altfel e şi cea mai frumoasă declaraţie de dragoste: „Simt că te pot părăsi. Te iubesc atât de mult, încât s-a împlinit ceva în mine – şi acum te pot părăsi”. E inutil să întorci capul. S-ar putea să vezi nedumerire. Când pleci, e bine să crezi că ai socotelile încheiate.”

”Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.”

”Creştinismul este pentru cele ale sufletului, nu pentru cele ale minții.”

”Nimic nu e bun, dacă nu are în el infinitatea, partea lui Dumnezeu.”

”Când un tânăr creşte frumos, iese parcă din strâmbătate o întreagă lume.”

”În viaţă trebuie să alergi şi după mingile pe care nu eşti sigur că le prinzi.”

”Este suficient un surâs al vieţii pentru ca totul să recapete sens.”

Constantin Noica

 

(Marilena Rotaru)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.