Limba mea română
Vorbește lumea că ești limbă sfântă
Și că în tine lacrimile cântă,
Că ne-ai legat pe veci de rădăcină,
Să ne întoarcem, să luăm lumină!
Vorbește lumea că ești leagăn care
Ne urcă și coboară la izvoare,
Mireasmă dulce-a florilor de măr
Ce ne aduce-n suflet adevăr…
Căci de te-aude-n jurul său, românul,
Oriunde-ar fi, simte în nară, fânul,
Parfumul crud al ierbii, fin, cosite,
Cu brațe de țăran, neobosite…
Vorbește lumea despre puritate,
Despre balade, doine, despre toate
Ce pot să le exprim atât de bine,
Cu tine-n gând, râzând, plângând cu tine…
Vorbește lumea de melancolie,
De muzică și ritm în poezie,
Despre mândria de-a te ști slăvită,
De toți de-un sânge și de-un grai, iubită.
Vorbește lumea, și ce bine face,
Fiindcă în lume gândul meu de pace
E dus doar în cuvinte, să rămână,
Mereu duioasă, limba mea română!
(Ion-Cristea Marilena 30.08.2021 Ploiești)
„Limba română este patria mea”
Nichita Stănescu, Respirări (1982)




