În Spania se numesc „vaqueros” sau „tejanos”, în daneză – „cowboybukser”, adică pantaloni de cowboy, chinezii le spun „niuzaiku”, ungurii – „farmernadrag”, bulgarii – „donkey”, olandezii – „spijkerbroek”. Iar românii, „blue-jeans” sau, pur şi simplu, „blugi”.O să ziceți ca sunt americani?NU!Istoria lor începe însă acum mai bine de 500 de ani în Italia, la Genova. Termenul de „blue-jeans” vine din sintagma franceză „bleu de Genes”, în traducere „albastru de Genova”, o ţesătură din lână şi bumbac. Deşi îi numim „blue-jeans”, pantalonii erau realizaţi, încă de pe-atunci, din denim, o stofă a cărei compoziţie s-a schimbat de-a lungul secolelor. Istoria termenului denimpoate fi trasată începând cu Franţa sfârşitului de secol XVI, unde era folosită o ţesătură denumită „serge de Nîmes”, adică „stofă din oraşul Nîmes”. „Serge de Nîmes” era însă un amestec de mătase şi lână, compoziţie care îi face pe unii istorici să se îndoiască de legătura cu actualul denim care e format, astăzi, doar din bumbac. Astfel, originea cuvântului denim este în continuare un subiect controversat, mai cu seamă că la acea vreme în Franţa se mai fabrica o ţesătură cu desen diagonal denumită nim. Pe parcursul timpului, două tipuri de material, jean şi denim, au devenit populare, ultimul fiind totuşi cel mai costisitor. Cea mai importantă diferenţă dintre ele este că denimul era ţesut cu un fir colorat (urzeală) şi altul alb (bătătura), în vreme ce jeanera ţesut cu două fire colorate.confecţionaţi din materialul cu pricina erau apoi vânduţi în portul genovez, pe atunci capitala Republicii Genova. Marina genoveză avea nevoie de haine care să reziste muncilor cotidiene întreprinse de marinari, de la întinsul velelor la lustruitul punţii. Iar denimul rezista la tăvăleală. Pentru a spăla hainele, echipajul le punea în plasele de pescuit şi le trăgea în siajul corăbiei. În timp, apa de mare şi soarele decolorau pantalonii, care deveneau din ce în ce mai spălăciţi. Levi (Loeb) Strauss, un emigrant bavarez ajuns în America, în 1847, împreună cu mama sa şi cele două surori. Sosit la New York, unde fratele său vitreg făcea afaceri cu ţesături şi haine, Strauss se implică în afaceri vreme de câţiva ani, iar în timpul goanei după aur decide să plece în vest, la San Francisco. Căutătorii de aur americani aveau nevoie de haine rezistente, iar Levi Strauss devine, în 20 de ani, cel mai serios comerciant care aproviziona cu marfă de bună calitate micile magazine din vest.numele de „blue-jeans” nu se impune decât în 1960, iar cei care au contribuit la impunerea ei sunt americanii aflaţi la vârsta adolescenţei. „Jeans” denumeşte acum în accepţiunea generală pantalonii realizaţi dintr-o ţesătură specifică numită denim. Iar Levi Strauss începe să vândă acest tip de pantaloni peste tot în America. Orice tânăr avea acum posibilitatea să-şi achiziţioneze un produs original Levi’s Jeans. Treptat, apar alte branduri precum Lee Cooper şi Wrangler, fiecare cu particularităţile sale.Blugii devin un simbol al tinerilor care demonstrau în America împotriva războiului din Vietnam şi propovăduiau Revoluţia iubirii. Nici măcar Cortina de Fier nu a ferit statele comuniste de asaltul blugilor deşi acest obiect vestimentar era considerat un simbol al „decadenţei occidentale”, astfel că, pe măsură ce autorităţile totalitare înteţeau lupta împotriva generaţiei în blue-jeans, tinerii erau tot mai atraşi de ei şi-i cumpărau asiduu de pe piaţa neagră sau din magazine de tip „consignaţia” la preţuri care echivalau uneori chiar şi cu un salariu mediu din acele timpuri,
În 1885, o pereche de blugi se putea cumpăra în SUA contra sumei de 1, 50 de dolari (cam 37 de dolari astăzi). Costul unei perechi începe azi de la 30 de dolari şi ajunge la 50 sau chiar mai mult. Pe de altă parte, în SUA există o foarte dezvoltată piaţă a blugilor purtaţi, care face ca preţul pentru o pereche să scadă simţitor. Americanii cheltuiau în 2005 mai mult de 15 miliarde de dolari pe blugi.
Alexandru Petrescu
