Vlad Hârlav Maistorovici – la aniversare (I)
Interviu cu violonistul și compozitorul Vlad Hârlav Maistorovici
Vlad Hârlav Maistorovici (n. 2 iunie 1985), împlinește astăzi 39 de ani. Ploieșteanul a fost, până în toamna lui 2002, elev al Liceului de Artă ”Carmen Sylva” din Ploiești. Apoi a studiat la Yehudi Menuhin School din Londra, o școală cu profil de liceu. Programul elevilor este ”spre Universitate” (trăiesc și studiază în campus – VHM).
Lori Walfisch (reamintim că un important concurs internațional de pian, ce se desfășoară la Ploiești, poartă numele ilustrei pianiste – s.n.) s-a felicitat pentru faptul de a-l fi recomandat pe muzicianul ploieștean direcției școlii. ”Directorul școlii avea îndoieli la început. După aceea, l-a considerat pe Vlad unul dintre cei mai valoroși elevi. Ultima dată când l-am întâlnit, mi-a mulțumit”, ne-a declarat Lori Walfisch, cu ani în urmă. Apoi, Vlad și-a desăvârșit studiile în cadrul Royal College of Music.
A enumera aici premiile obținute de violonist de-a lungul timpului ar fi excesiv. Este de ajuns, poate, să amintim la ediția din 2003 a Festivalului Internațional de Interpretare Muzicală și Compoziție ”George Enescu” Vlad Maistorovici a obținut Marele Premiu la secțiunea ”Compoziție”, premiu obținut pentru quartetul ”Musica nocturna”. Avea 18 ani.
”Un muzician trebuie să fie foarte disponibil”
Reporter: La ce vârstă ați început studiul viorii și de când compuneți?
Vlad Maistorovici: La șase ani. Mă joc de-a compoziția de la opt ani. Încă nu știu dacă într-adevăr compun sau mă joc. Mi s-au cântat multe lucrări, în circumstanțe importante. În primă audiție, Cantata ”Calendae Ianuarii”, în cadrul Concertului de Crăciun, din 2001, al Liceului de Artă din Ploiești. Îmi aduc aminte cu multă satisfacție de acele momente.
R.: Cui îi datorați cel mai mult?
V.M.: Profesorului meu de vioară, Adrian Ceapă, și familiei de violoniști Croitoru, Ioana și Gabriel.
R.: Și, presupun, doamnei Lori Walfisch, care v-a recomandat pentru Yehudi Menuhin School…
V.M.: … și care mi-a plătit, în februarie 2002, drumul, pentru a da examen. Mulțumesc familiei și întregului Liceu de Artă, profesorilor, colegilor, prietenilor.
R.: De ce vioara? Mama dvs., profesor universitar doctor, este profesoară de pian.
V.M.: La pian, greu ajungi să cânți bine. Însă pianiștii supraviețuiesc chiar fără subtilități. La vioară, fără subtilități nu se poate. Sunt puțini ”subtili”, pentru că e greu de învățat vioara, fiind un instrument monodic. ”Literatura” pentru vioară e foarte bogată. S-a trecut peste limitele virtuale ale instrumentului. Intervin chestiuni de ordin fiziologic.
R.: Cum vă caracterizați?
V.M.: Sunt un om extrem de deschis. Cred că un muzician trebuie să fie foarte disponibil. Complet și complex. Am început să gust rafinamentul muzicii clasice și n-o voi părăsi niciodată.
”Muzica ta începe unde se termină quartetul”
R.: Care a fost prima compoziție la școala engleză?
V.M.: Un quartet pe care, din respect, l-am dedicat Lordului Menuhin, ”mănăstirii” lui. Este alcătuit din patru părți, dintre care mai pregnante sunt părțile a doua și a patra. Partea a doua e un cântec lung, românesc, un soi de bocet, scăldat în microtonii. Profesorul meu de compoziție a fost surprins de această parte, pentru că, în general, acest fond al muzicii românești, care are rămășițe latine, însă este primordial carpatin, reprezintă un lucru special pentru ei. În momentul în care am terminat quartetul, ultima parte, a patra, fiind inspirată de buciumele maramureșene, mărturisesc că nu numai englezii, ci și eu am avut o revelație, am fost surprins, așa cum se întâmplă atunci când ești inspirat, când mâna ta scrie ceva venit de altundeva. După concert, colegi de toate națiile mi-au spus că aceste buciume sunt unele din cele mai frumoase imagini sonore pe care le-au auzit vreodată. Sper ca aici să fie măiestria meșteșugarului. Lucrarea se termină pierzându-se în ultrasunete. Un coleg a venit și mi-a spus: ”Muzica ta începe unde se termină quartetul”. Este lucrul care m-a bucurat cel mai mult.
”Darul de la Dumnezeu se cuvine slujit zi de zi”
R.: Ce alte surse de inspirație putem să descoperim în compozițiile dvs.?
V.M.: Unul dintre straturile care contribuie cel mai mult la crearea personalității e cel determinat de locul în care te-ai născut. Adevărurile pe care voi încerca să le inserez în arta mea, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor fi valabile pentru orice ființă, însă haina lor va fi una românească.
Sunt sigur că fără darul lui Dumnezeu nu se poate face nimic. Darul de la Dumnezeu se cuvine slujit zi de zi. Am auzit muzică din embrion. Nu știu cum aș fi fost dacă n-aș fi auzit-o. Am crescut ca o plantă în jurul acestui vlăstar care e muzica. Bunicul meu, care era și violonist, mi-a cumpărat un set de viori înainte de venirea mea pe lume. Dar știa că mă voi naște. Vioara mi-a deschis universul compoziției. Compoziția e o meserie foarte grea. După ce o înveți (deprinzi), constați că o faci cu un alt scop decât cel al meseriei. Când scrii muzică, pui cerneală pe hârtie, însă materializezi niște stări…
(continuare în ediția de mâine, 3 iunie 2024)
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
