Cati Rodica Enache este o poetă contemporană, recunoscută în peisajul liric autohton pentru versurile sale încărcate de sensibilitate, trăiri filosofice și profunde meditații interioare.

Din punct de vedere editorial, traseul său literar include volume de referință care îi definesc stilul:
- „Poeme fără nume” (debut, 1995, Editura Premier) – o primă colecție de versuri care a marcat intrarea sa în lumea literară.
- „Celălalt mal al durerii” (1998, Editura Novelnet, colecția Scriitori români contemporani)
- „Viața ca un pom de Crăciun” ( 2009, Editura Karta-Graphic)
- „Nervurile viselor” (2015, Editura Karta Graphic) – un volum apreciat pentru explorarea stărilor sufletești și a proiecțiilor onirice.
- „Ulciorul din vârful muntelui” (2022, Editura Karta Graphic) – una dintre cele mai reprezentative opere ale sale, în care autoarea îmbină poezia cu reflexiile din experiențele spirituale și meditația.
Pe lângă activitatea de scriitor, Cati Rodica Enache este o prezență activă în comunitatea Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” și a Asociației Culturale 24 PH Arte Ploiești.
BĂTRÂNUL
Un bătrân pe băncuță la poartă…
Imagine veche, uitată.
Prezentul ne macină clipa,
ne spulberă pacea uitată.
Voci aspre-n auz se strecoară,
tăiosul cuvânt ne răpune…
Absurde stârniri tot măsoară
în noi câtă ură s-adune.
Trec păsări cu roua pe umeri
în toamna ce încă mi-e caldă.
Aș vrea să mă-nchid într-o frunză
ce totuși refuză să cadă.
Pe drumul de țară ce curge
spălat de furtuni și de ceață,
un bătrân pe băncuță la poartă
mi-e sufletul în dimineață.
RUGĂCIUNE DE SEARĂ
Sub pleoape-nchise trează e privirea.
Mă poartă și mă urcă amintirea
pe dealuri sfârtecate-n colți de sare,
prin rădăcinile lor dulci amare.
În lacuri verzi se scaldă luna plină,
fânul miroase a coasă și-a sulfină.
De pe fântână se desprinde roata
și urcă-n cer cu lanțul și găleata.
Crucea din turlă printer păsări zboară…
În rugăciunea mea se face seară.
Pridvorul cu icoane vechi de fum
mi-adună molcom pașii de pe drum.
PASĂREA MĂIASTRĂ
Pasărea măiastră nu zboară.
Ea se revarsă peste câmpii
și lanuri,
se unduiește peste coline,
peste păduri și piscuri,
colorând cu trilurile ei
răsăritul.
Pasărea măiastră nu zboară…
ea zvâcnește
în spirale amețitoare spre cer
și luminează
cu strălucirea ei
zările speranțelor.
Dăltuită cu bătăile inimii,
zveltă și înmiresmată
ca trupul de fecioară
sfințită cu lacrimi
ca icoanele
din casa părintească,
pasărea măiastră
plutește peste lume.




