A venit toamna prin nord,
am văzut-o ieri în centrul Iașiului, se ascundea prin copacii de pe pietonală,
arunca în noi cu frunze palide
se prefăcea că e seară de vară și așezase demonstrativ, la vedere, o un semicerc de lună într-un colț de cer – poate violet.
A dat-o de gol vântul cu miros de struguri bine copți si tufănele mov din brațele unei bătrâne
și-am intrat in mall să luam un hanorac gros.
Mai târziu, toamna s-a așezat direct la masa noastră, la terasă,
ne-a răscolit șervețelele,
părul și gândurile, toate rândurile
și am râs și-apoi am tăcut și am privit-o,
era frumoasa, cu rochia ei lungă, galbenă si părul roșu,
cam caraghioase brățările din gutui, mai erau si acre
sau amărui, dar pantofii erau superbi, brun-roșcați si cu picături de ploaie,
n-a vrut bere, în schimb a comandat o porție mare de iarbă verde si-a început să mănânce din ea,
am lăsat-o acolo și am fugit, dar ne-a prins din urmă și ne-a încercuit cu adieri reci, așa că am intrat intr un magazin și am luat o inghetata.
Iar mai târziu, la hotel, nici măcar n-am fugărit singurul țânțar care a intrat pe fereastra larg deschisă.
Azi dimineața, toamna nu s-a mai ascuns. Când m-am trezit, stătea deja pe pervazul ferestrei mele, își bălăngănea picioarele și arunca in stradă picături de ploaie de pe pantofi.
de data asta purta jeanși si o cămașă cu mâneci lungi și când a văzut că m-am trezit, a sărit in cameră fluturând perdeaua, a adus frig si miros de nori,
hai să bem cafea, a zis.
Ne-am dus la terasa cu leagăne. Eu beau latte, ea doar un espresso scurt, că deodata pare ca se grăbește.
Cică are treabă, vrea să sperie florile și să gonească păsările și nu știu mai ce. N-o prea ascult,
vorbește prea mult. Și încă e foarte dimineața.
Text/foto Oana Costea
