close
PoeziePromovate

acasă e pur şi simplu

 

de-a lungul şi de-a latul drumului bătătorit
se înşiră bălăriile fără garduri
uşi cocoşate
şi case fără umbre

timpul vorbeşte aceeaşi limbă cu mine
dar ridică neputincios din umeri
fântânile nu mai au glas
să îşi strige setea
de-atâta dor şi jale
pământul o ia la vale

se-ntunecă nedoritul
e vremea celor o mie de nopţi
golite de ani
fruntea lumii îmi atinge oasele
şi-mi pune în raniţă
carpaţii cu privirea demnă
dunărea mulţumită
îşi cântă aluviunile pe două voci
una tributară deltei
cealaltă căutându-şi marea
îmi aud gândurile
alergând peste câmpuri
dincolo de întuneric

dincolo de gard
îmbrăţişez lumina
gâtul alb al lumânărilor
îndoaie fiecare maramă
în care bunica îşi împletea părul nins
horele născute-n sărbătoare
icneau sub opinca credinţei
doar sângele viei se mai scurge
în butoaiele vechi de stejar

auzi
auzi
lipeşte-ţi urechea de pământ
o tu pământ al meu
fulgerat de gârle seci
deschide-ţi poarta să ne fie moartea mai uşoară
şi prinde veacul acesta
în tulpina româniei mele!
aici te cheamă glia
să îţi pui dorurile ciorchine la cingătoare
ştiai că inima unei ţări încape într-o nucă
şi că binecuvântarea sună a bucium?

ultima rugă înjunghie cerul
şi coboară-n braţele cerdacului
la marginea icoanei se adună laolaltă
toţi fraţii din colţurile lumii
aniversările nu mai au aceeaşi culoare de când am plecat
pentru că acasă este pur şi simplu
ţară mamă până unde ţi se-ntind adâncurile
până unde ţi se-nalţă plânsul
dincolo de lacrima lui dumnezeu?

ne cresc carpaţii odată cu valurile dunării
veşnic într-un zbor venit din ape
mai sus de înălţimile celeste
acasă e ţara mea
acasă e sufletul meu
acasă e pur şi simplu
acasă

Ramona Müller
Pictură Florin Șuțu

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.