close
CronicăPromovate

Ada d’Albon: SCRISOARE DESCHISĂ TUTUROR CELOR CARE MĂ CITESC

Ada d'Albon

 

Scrisoare sub semnul iubirii

Azi 7 august încep a scrie această scrisoare. Nu știu când o voi termina și dacă voi reuși s-o scriu , căci stări contrarii zvâcnesc în mine și îmi fac mâna tremurândă.

Ieri o doamnă m-a rugat să-i dezvălui rețeta fericirii și a bucuriei de a trăi fiece clipă. Nu am nici o rețetă. Sunt departe de a fi o fericire ambulantă dar, e drept că fiece clipă își are savoarea ei și beau amar și dulce până la fundul paharului.

Dragii mei prea dragi, nu voi putea așa cum mi am dorit, a scrie foarte curând un reportaj despre imersiunea mea în valul furtunos in care m-ați purtat timp de mai bine de două săptămâni. Iertată să fiu că nu voi numi pe nimeni în această epistolă, îmi rezerv astă plăcere pentru când voi avea starea necesara a relata pe îndelete aventura mea în România.

Ionuț, fiul meu a plecat a doua zi după sosirea noastră la Paris în Bretania , acolo unde îl cheamă viața și iubirea lui. A plecat după ce ,cu timiditate stângace m-a strâns în brațe, gest rar între noi. Pustia camerelor mele, pustia Parisului m-a cutremurat. Cum toți prietenii mei de o viață sunt azi pe meleagurile veșniciei iar amicii din Paris s-au retras la proprietățile lor de pe coastele marii și a oceanului ca să-și ducă zilele la adăpost de intemperiile epocii în care trăim, mi-a venit să cânt precum cucul , pasăre străină a cărui verb nu-l înțelege populația africană ce a pus stăpânire pe cartierul in care locuiesc. Degeaba doresc fierbinte să strâng în brațe pe cineva; nu am pe cine strânge în brațe. Nu mă regăsesc încă și degeaba stau cu brațele larg deschise de parcă aș vrea să omor molii ce apar dintre cărțile necitite și hainele nepurtate. Orbecăi pe uși, mă lovesc de hârțoage complicate de care depinde existența mea de zi cu zi in lumea care nu- mi aparține. Hârțoage care s-au acumulat și a căror rezolvare stagnează din cauza , cică a Covidului. Biet Covid ,vid de sens ,o fantomă fără contur , încasează toate oalele sparte de către stupiditatea și indiferența unui sistem sofisticat “à la française” ,bine organizat , un sistem ce pe nesimțite devine criminal și interzice dreptul la o viață normală, fără nici un égard pentru tot ce e ființă care gândește. O lege parșivă ce tinde către un război fără arme și eroi pentru exterminarea a tot ce nu e folositor unui interes mercantil. Încerc să descâlcesc ce nici dracu nu poate descurca și cum nu pot trăi fără muzică, am vrut să ascult pe YouTube ceva neutru care să mă țină cu picioarele pe pământ și cu capul pe umeri. După căutări multiple care nu au făcut decât să mi agaseze simțurile de mi s-a încurcat mintea încât nici măcar foanțele și obiectele din valiză nu am reușit să le pun cu rost, care în mașina de spălat care în dulap. După ce am privit cu uimire cadourile primite din partea atâtor zâmbete calde, incapabilă să aflu care de la cine e primit, mi-am zis să vă scriu aceste rânduri ca să mulțumesc tuturora și să vă mărturisesc că iubirea pe care o port in mine, după ce a fost hrănită românește, a căpătat dimensiuni de hyperbolă încât nu-și mai încape în piele și se umflă în pene de-mi gâdilă nările și-mi stoarce lacrimi. Așa că m-am trântit neputincioasă pe canapea alături de un rest de cafea de ieri și de singura amică fidelă, Prea Cuvioasă Țigară care își înălță fumul spre tavan și care în liniște respectuoasă împărtășește cu mine fericirea de a asculta muzica pe care o iubesc. Am ales fără să aleg și m-am dus precum pasărea cerului direct la un preludiu de Rachmaninov interpretat de Dan Grigore . L-am ascultat cu sfințenie și dorința de-a asculta timpul cât scriu, numai și numai Rachmaninov ,a pus stăpânire pe mine, așa că m-am scufundat și înălțat în universul lui cu tristețea că Dan Grigore nu e el cel ce cântă integrala repertoriului acestui compozitor…Ascult , ascult și mă întâlnesc cu mine pe fiecare notă ce-mi oblojește iubirea îndopată și cuprinsă de dor, cu mângâieri divine , unele abia simțite ,altele tulburătoare. Scriu sub acest tratament al iubirii ce nu are alt stăpân decât muzica coborâtă din Înalt. Îl întreb pe Dumnezeu ce se poate face cu o iubire care pleznește de sănătate și care e încarcerată în pustie. ? Ce se poate face în cazul meu, eu care nu sunt o sfântă?

Dar desigur că Dumnezeu are alte treburi decât să răspundă uneia cu înclinații păgâne. Așa că pentru moment –fărâmă de veșnicie–ramân cu brațele deschise ca o sperietoare de ciori și cânt precum Brassens “… et quand il croit ouvrir ses bras,son ombre est celle d’une croix…” Privesc florile din balcon care se împletesc nebune, unele trecute, altele abia înflorite. Din cer curge ploaie cu frig. … Pâlpâie lumânarea lângă fotografia celui ce mi -a fost tovarăș de drum timp de 56 de ani. Până când o voi tot aprinde-o? Cu o zi înainte de a părăsi Romania ,am depus la cimitirul Eternitatea din Iași, urna cu cenușa tovarășului meu de viață. Aveam in loc de suflet o piatră de moară rece și grea. Atunci de ce nu am putut să-mi opresc lacrimile ce curgeau șiroaie? ..

Concertul no 3 de Rachmaninov își scurge notele spre final…. Flacăra lumânării arde drept . …” Câtă vreme vei mai aprinde lumânarea? ” m-a întrebat fiul nostru . ” Atâta vreme cât nu voi putea a o stinge ” i-am răspuns. Totul în urmă e confuz ,notele concertului se scurg și-mi dau o liniște relativă.

Îmi trebuie timp să mă aplec pe momentele trăite în țară. Totul e confuz și prea prezent totodată. … Atâtea ființe ce m-au înconjurat cu prea multă dragoste!!! Ireal! Și prea puternic!

Clar în minte ,mi-au rămas doar drumurile prin țară cu mașina . București – Buzău -, București-Pitești- București-Iasi..O bucurie de copil ,mare cât muntele mi-a ținut spatele pe scaunul mașinii, fără dureri, ore in șir. Câmpurile plate ,goale ,nesfârșite cu miros galben de paie, satele pricăjite cu grădini acoperite de viță de vie , florile de “Mărită-mă mamă”în poartă, băncile din fața gardului,pomii ce-i cunosc după frunză și scoarță, florile din margine de șanț , dealurile acoperite de burhai, munții strălucitori în soare, pădurea cu iz de cetină, parfumul florilor de odogaci din buza pădurii ce-mi trezi amintiri de senzualitate sălbatică…. Și trecătorii necunoscuți de ce i-,oi fi iubind?

Cântă pianul ,se rostogolesc sunetele și mi-e dor. Magic cuvânt fidel absenței. Sunt izbită între dorul pentru toate și toți și dorul pentru o singură ființă ce-i mai departe decât departe și atât de prezentă lângă mine in spatele unei lipse de Titlu.. ….Doruri ce se contopesc in orizont de țară iubită. In pustiul camerelor unde domnește armonia ,în singurătatea ce doare de dor , iubirea magică îmi umple golul cu prezența vie a tot ce iubesc. . De nu ar fi așa nu m-aș mai privi în oglindă ,nu aș mai ezita între rochia cu floricele și fusta verde,nu mi- aș mai peria îndelung părul și nici vorbă de strop de parfum după ureche, ..Nu aș scrie și nici scena nu m-ar îmbia , că pentru cine s -o fac? Casa mea ar deveni o adunătură de zvârlituri iar eu roasă de cariile anilor aș muri o dată cu iubirea ce ar fi murit din mine. Sunt suspendată undeva, nici acolo ,nici aici, cu ochii pe florile din balcon și mă întreb de sunt . Probabil că da din moment ce mi-e dor. Iertare pentru melodramă,nu sunt decât ” o muiere proastă ” calificativ just pe care mi l-a atribuit cine mi-e drag . O muiere proastă in care Cerul a plouat cu iubire într-o seară de furtună când m- a născut mama.

Iubirea mi-e stăpână și mă duc orbește acolo unde mă duce ea. Am avut două săptămâni de cale fără opreliști .
Pe hârtia pe care scriu nu am opreliști atâta timp cât Macron mi-o da voie să țin un stilou în mână fără să fiu vaccinată.

Mă închin vouă ,cei care mă alintați ,voi care mi-ați dat putere să-mi revărs iubirea in sufletele voastre.

Nu știu ce-mi rezervă mâine. Facebook să trăiască! Ne vom iubi din depărtare in depărtare , încă și încă…
Să fiți sănătoși ca să iubiți minunea de țară în care trăiți. Doar iubirea vie îi poate da puterea de a se ridica pură pe treapta cea mai înaltă ,acolo unde destinul i- a ales locul .

Orice picătură de fiere o va întina căci Romania suntem noi și nu avem dreptul să ne coborâm din frumusețea înaltă pe care o moștenim . Singură iubirea ne dă forță să ne înălțăm acolo de unde ne este dată IUBIREA

(Ad’A , 9 august 2021)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.