Trăim vremuri rele, în munți de nepăsare
Iar moartea strigă tare până și-n calendare,
Uităm că suntem frați, uniți de Dumnezeu,
Știm să ne evităm atunci când dăm de greu.
Fugim de greutăți, dar dăm de ignoranță
Și frați suntem atunci când suntem la distanță,
Iar nepăsarea noastră e mult mai arzătoare
Când, în fiecare zi, mai moare câte-o floare!
Dar nu e vina noastră, așa spunem mereu,
Orbiți de indiferență și egoismul greu.
Dar oare a cui e vina că suntem niște fiare?
Și-n loc să dăm o mână, o împingem cu ardoare?
Nimic nu se mai schimbă, e iadul pe pământ,
Unii și-ar vinde viața, copii, părinții, sperând
Că banii îi vor salva de durere și chin,
Dar cine mai salvează un suflet… „hain”?
Am adormit adânc și nu ne mai trezim,
Se va alege praful de tot ce gândim,
Războiul, de acum, este plin de noroi,
Pierdută va fi lupta, pierduți vom fi si noi.
Andreea Mihaela Nicolae
