În tradiţia populară, în fiecare an, la mijlocul lui iulie, în zilele de 20-23, se sărbătoreşte, pe rând, Sfântul Ilie, Ilie Pălie şi Foca, despre care se spune că aduc foc, arşită şi incendii. Şi
Ioana Bălan este o cunoscută și talentată cântăreață de muzică populară. „Persoana care mi-a indrumat primii pasi in muzica populara romaneasca a fost mama, pentru ca, de la mama am mostenit acest har minunat, ca
Un proiect cultural major pentru Municipiul Ploiești, desfășurat pe parcursul lunii octombrie, un proiect de artă dedicat Centenarului Marii Uniri, care s-a desfășurat sub un motto sugestiv: „Nu există patriotism fară patrimoniu”, Tabăra Națională de Sculptură
Arta a fost, este, și va rămâne un lucru fundamental al existenței noastre. Arta demonstrează că, indiferent cât ar fi de secvențială viața noastră, are o continuitate dincolo de aceste aspecte care țin de limitarea
Mi-ar plăcea ca orașul Ploiești să nu fie considerat numai orașul „Aurului Negru”. Nici măcar orașul lui „ce bei?”, cum era pe vremurile când și oamenii de cultură aveau locurile de întâlnire bine stabilite de
Cenaclul de luni... dar nu al lui Nicolae Manolescu, în care s-a născut poezia chiuvetei, ci "I.L.CARAGIALE", din Ploieşti. Astăzi, de la orele 17, am savurat poemele lui Fintiş Ioan Vintilă Fintiş, din manuscrisul scris prin
Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioşilor împăraţi româno-bulgari şi era dintr-un sat care se numeşte Basarabov, sat aşezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în
Sfîntul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezînd în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind
Miercuri, 24 octombrie, în runda cu numărul 8 a ligii A de minifotbal, Chedra a învins cu scorul de 3-1 pe MFC Ploiești. Scorul a fost deschis de către roș-negrii, după o sarabandă de ocazii
LUNI, 22 OCTOMBRIE, DE LA ORA 17.00, CENACLUL LITERAR „I.L. CARAGIALE” PLOIEȘTI CONTINUĂ ŞEDINŢELE BILUNARE LITERARE LA FILARMONICA „PAUL CONSTANTINESCU” PLOIEȘTI. Program:
Continuând o frumoasă tradiţie, duminică, 21 octombrie 2018, începând cu ora 11.00, la Muzeul Memorial "Paul Constantinescu" Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, va avea loc primul recital instrumental din actuala
La granițele dintre țări m-așteaptă iarna vieții și va ninge roșu-aprins și vor dansa petrecăreții. În latrina unui bar de miazănoapte am să vomit cu poezie și vor renaște zgomotos titanii, dintre fum de frenezie.
Profesorul de Religie trebuie să se remarce prin discursul didactic, adaptat ascultătorilor săi, prin cunoştinţele sale permanent împrospătate, dar şi prin comportamentul autentic creştin, a afirmat, miercuri, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la Palatul Patriarhiei.
Asociația Culturală 24 PH Arte Ploiești vă invită vineri, 19 octombrie 2018, ora 10.00, la conferinţa de presă organizată în Parcul Municipal Vest, în apropierea Serelor, unde a fost lansat Proiectul „Tabără Naţională de Sculptură
Asociația Culturală 24 PH Arte organizează la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, luni, 15 octombrie 2018, ora 17.00, la sediul muzeului Ploiești, B-dul Independenței nr. 1 lansarea volumelor de poeme „Dumnezeu în vocativ”
Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi