Am scris mai demult despre „Agendele” lui Lovinescu. Iată o observație despre intervalul 1923-1926, care ar trebui să ne facă să privim cu mai multă distanță literatura contemporană. Lucrurile se vor așeza cu siguranță un pic altfel, și pentru noi.
Tabloul istoriei literare în fierbere, este, practic, de nerecunoscut în raport cu cel rece, de astăzi, al valorilor interbelice consacrate şi este pasionant să urmăreşti, pe viu, primele 42 de şedinţe ale cenaclului lovinescian, în care scriitorii noştri „de manual“ sunt încă tineri necreditabili, în timp ce inşi astăzi uitaţi sunt puşi în efigie. Camil Petrescu este exclusiv poet şi-şi încearcă norocul în dramaturgie, piesele lui sunt încă la actul I şi nu au nume definitive, Vladimir Streinu este tot poet, cu impulsuri critice excesive, Ion Barbu e un ins dezechilibrat cu poeme socotite slabe sau incomprehensibile, Hortensia Papadat-Bengescu citeşte nuvele şi îşi conturează personaje din romane fără nume. Apare şi problema doamnei invizibile, misterioasa T. (Camil Petrescu), căreia Lovinescu îi răspundea în „Cetatea literară” şi a cărei identitate agendele nu o mai dezvăluie. Singurul care-şi seamănă este Tudor Vianu, încă din tinereţe grav, sever, cu o gândire logică şi un discurs elegant. Personaj principal al cenaclului şi poate singurul prieten adevărat al criticului din această perioadă este Felix Aderca, scriitor proteic, extrem de talentat, pe care istoria literară l-a aşezat azi la margine. Pe lângă aceştia, o mulţime de alte nume, unele cunoscute, altele care nu se mai pronunţă niciodată în lumea literară.
(În imagine scara – aș zice, simbolică – pe care se urca la apartamentul lui Lovinescu din str. Câmpineanu 40)
Via Ioana Pârvulescu