Rețete cu povești
(Prima ediție: 1 iunie 2023)
Pentru soți și soții
Invitata noastră de astăzi este Magdalena Laura Georgescu, fostă, vreme trei decenii, directorul executiv al Serviciului Public Local Comunitar de Evidența Persoanelor, din cadrul Primăriei Ploiești, calitate în care a oficiat peste 60 000 de cununii civile. S-a spus, pe bună dreptate, că Magdalena Laura Georgescu este un simbol al orașului.
Sentința
Însuși semnatarul acestei rubrici a primit – alături de cea care va deveni consoarta sa – ”sentința” definitivă ”vă declar soț și soție” din partea celui mai longeviv ofițer al Stării Civile al Ploieștiului. S-ar putea spune chiar că distinsa doamnă a fost ”nașa” a 60 000 de cupluri. Cea pe care o publicație locală a supranumit-o Marea Preoteasă s-a arătat încântată de invitația noastră și ne-a propus trei rețete. Încă un motiv să-i fim recunoscători.
Vă propunem să începem cu un
Aluat fraged
Ingrediente
- 250 g untură sau osânză
- 2 pahare cu apă, de mărimea celor de in
- 2 linguri ulei
- 2 linguri oțet
- 1/2kg făină
Magdalena Georgescu ne destăinuie că știe această rețetă din copilărie, de la mama sa, care prepara frecvent acest aluat.
Preparare
Se face o gropiță în făină, se pune apă, puțină sare, uleiul și oțetul, se frământă bine până se ia de pe mână. Se lasă 30 minute în frigider. Se întinde o foaie potrivită și se unge cu 1/4 din untură. Se împachetează cu grijă și se dă din nou la frigider pentru 30 min. Se repetă operațiunea de 4 ori. Se întinde foaia, se taie în pătrate potrivite. Mama le făcea mai micuțe (erau mai delicate și mergeau bine cu un pahar de vin). Se pune în mijloc umplutura: brânză sărată sau dulce, carne – călită puțin cu ceapă, ulei și un ou. Se împachetează, unind ușor marginile în formă de triunghi sau pătrat, și se ung cu ou. Se dau la cuptor, mai întâi la foc iute, apoi se lasă la un foc moderat, să crească, fără a deschide ușa cuptorului. Foaia se poate folosi și pentru saleuri, sau se întind două foi care se coc pe spatele tăvii, când vrem să facem cremșnit. În acest caz se face o cremă de vanilie care se adaugă între cele două foi reci, se așază un platou cu o greutate și se lasă 24 ore, după care se poate porționa.
A consemnat Leonida Corneliu CHIFU,
tot mai fraged