Dragii mei,
De Rusalii am fost din nou la Frasinei. Din nou prilej sa stau de vorba cu niste monahi EXCEPTIONALI pe diverse teme cum ar fi Transumanism, Transgender, probleme duhovnicesti. Sigur m-am intalnit si cu Avva al meu – spovedanie si directii clare referitor la cand te rogi, cat te rogi, cand mananci, ce mananci, ce citesti. Astea 5 nu lipsesc niciodata.Si altele.
Dar mai mult vreau sa vorbesc despre mosul din poza.
De cate ori merg la Frasinei il gasesc acolo. De cele mai multe ori vesel, alteori concentrat, uneori serios.
NICIODATA TRIST SAU SUPARAT. NICIODATA NERVOS.
Are handicap locomotor si de fiecare data se deplaseaza NUMAI cu ajutorul cuiva. Cu toate astea nu lipseste la nici o slujba din program. Sta noptile la priveghere si cand restul stau in genunchi el se ridica in picioare. Se vede pe fata lui ca este un efort considerabil pentru el. E stana de piatra la rugaciune. N-am idee la ce masura e pentru ca nu am vorbit mult cu el.
Nu stiu cum il cheama, dar pentru ca ne stim din vedere l-am intrebat „Ce mai faceti?”. Mi-a raspuns razand „Stie Domnu”.
M-a lasat masca. A fost o faza ca in Pateric.
Ma gandeam cata concentrare teologica in acest raspuns. Nu?
Si iar mi-au venit ganduri de tipul: Ce nevointa fac eu prin comparatie cu acest om? Ce scuze pot eu sa invoc daca lipsesc undeva dupa ce l-am vazut ca el nu lipseste? Ce motive am eu sa fiu nemultumit de viata mea dupa ce ma uit la el?
Ai mila de mine, Doamne!
(Cătălin Rusu)
