Când intram în benzinărie, l-am văzut pe Viorel cum se grăbea pe după gardul lateral cu o jumătate de covrig în gură.
Am luat țigări și
când am ieșit
am rămas cu ochii la cer și am urmărit cu privirea o cioară frumoasă care a aterizat pe gard.
Cioara a pendulat puțin pe marginea subțire, apoi s-a dus în picaj spre locul unde mai devreme se refugiase câinele.
Ce dracu, m-am gândit, doar nu-l atacă pe Viorel.
Dar cioara s-a înălțat din iarba deasă cu covrigul lui Viorel in cioc, a desenat o curbă prin aer, ca un avion la decolare, și a zburat spre cimitir.
Viorel, care de fapt își ascunsese covrigul și plecase-n libertatea lui, trebuie că a simțit că e ceva in neregulă și a apărut în fugă, cu urechile ridicate, de prin spatele benzinăriei.
S-a dus direct lângă gard adulmecând de la distanță, să depisteze vreun eventual intrus.
Când a constatat el că niciun alt animal nu i-a încălcat teritoriul terestru, a trecut la cercetare la fața locului, să-și verifice covrigul din ascunzătoare.
Momentul în care a realizat că a dispărut mica lui comoară a fost dramatic. Așa de dezamăgit, așa de derutat. A răscolit un pic locul, s-a uitat in jur, a plecat, s-a întors. Nu înțelegea, nu înțelegea deloc.
Morala (pentru câini) a acestei fabule urbane e simplă, ca morala oricărei fabule:
Nu lăsa covrigul din gură, că-l ia cioara de pe gard.
Cealaltă morală e cu fentă și câinii-s prea onești ca s-o înțeleagă. Degeaba te chinui să ascunzi lucruri, cineva tot o să le găsească. Dacă privește din unghiul potrivit.
Of, Viorele, Viorele.

Editor: Liviu Ioan Manole