Caragiale sau vinuri bine născute și bine crescute
”Și nu trebuie să lăsăm să se piardă nimic din bogățiile risipite cu atâta dărnicie de această extraordinară figură ivită între noi. Ar trebui să se-nceapă o culegere sistematică a tuturor elementelor ce-ar putea întregi imaginea lui I.L. Caragiale. Ar fi nu numai o monografie originală, ci și oglinda cea mai vie a spiritului românesc…”. (Octavian Goga, 1929)
O importantă inițiativă a Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” a reprezentat-o publicarea, pentru prima dată, în colecția ”Cărticica de buzunar”, a traducerilor din literatura americană ale lui Ion Luca Caragiale (printre altele, traduceri din Edgar Allan Poe, după ediția Beaudelaire. Poetul american a decedat în 1849. În 1872, Caragiale începuse șirul traducerilor din Poe la ”Junimea” – n.r.), a două volumașe cuprinzând strângerea laolaltă, iarăși pentru prima dată, a versurilor lui I.L. Caragiale (cărora li se adaugă un original autointerviu) și a ”cărticicăi” ”Caragiale – intervievat. Plebiscitul presei”. Aceste cărticele au fost realizate împreună cu cei mai împătimiți caragialeologi ai noștri: cercetător principal gradul I Stancu Ilin și cercetător principal gradul III Constantin Hârlav, de la Institutul de Istorie și Teorie Literară ”George Călinescu” al Academiei Române. Cei doi cercetători au urmat neclintit îndemnurile lui Octavian Goga, plasate la începutul acestui material.
”Actualitatea” lui Caragiale
”Am considerat că sărbătorirea unui mare clasic nu se poate reduce la festivisme desuete și la o frazeologie apologetică, rutinieră. Mereu auzim de <<Luceafărul poeziei românești>>, la aniversări sau comemorări (de câte ori nu se încurcă utilizarea substantivelor acestora!) sau de <<actualitatea>> lucrării caragialiene. Dar actualitatea cărui Caragiale: a nuvelistului (foarte puțin cunoscut), a autorului <<Momentelor>>, a dramaturgului, a jurnalistului (absolut necunoscut)?”, se întreba Nicolae Boaru, directorul de atunci al Bibliotecii Județene ”N. Iorga”.
Realizatorii au încercat (și… au reușit) să dovedească faptul că un studiu critic bun (cu care e datoare fiecare generație de cititori) sau o ediție critică de mare rigoare științifică pot contribui substanțial la relectura unui clasic inepuizabil în frumusețile artistice și sensurile multiple ale operei lui.
Ne vom referi deocamdată la
Caragiale intervievat
”Caragiale intervievat” cuprinde toate interviurile lui I.L. Caragiale pe care le cunoaștem. Interviurile sunt prezentate în ordine cronologică (spunem ”prezentate”, deoarece volumul, conceput în două secțiuni: ”Interviuri” și ”Addenda”, include și un capitol intitulat ”Note și comentarii”, în care autorul oferă cititorului toate lămuririle necesare). După cum precizează regretatul critic ploieștean Constantin Hârlav într-o notă asupra ediției, prima secțiune include interviuri propriu-zise, dar și ”convorbiri” și ”răspunsuri la anchete”, toate apărute în timpul vieții lui Caragiale. Cea de-a doua secțiune adună interviurile publicate în zilele de după încetarea din viață a scriitorului. Cu puține excepții, istoricul preia interviurile din publicațiile în care au fost tipărite pentru prima dată.
Înainte de a demara curajoasa sa investigație, un ”scotocitor” de talia lui Constantin Hârlav nu putea rata întrebarea ”Când anume s-a încetățenit interviul, în speță interviul literar, ca gen distinct în publicistica românească?”. Istoricul literar investighează și tentativele publicistice (”ignorate de autorii manualelor de jurnalism”) de a da un răspuns întrebării formulate mai sus, tentative care ”pot furniza bibliografia necesară pentru un studiu sistematic”.
Plebiscitul presei sau ”un perfect reporter”
Hîrlav identifică o asemenea încercare, intitulată ”Plebiscitul presei” (1892), ”întâia carte românească de acest gen”. ”Plebiscitul presei” este o culegere de interviuri cuprinzând răspunsurile la un chestionar de 24 de întrebări ale unor scriitori. Printre aceștia: Caragiale, Hașdeu, Vlahuță, Macedonski etc. Trei dintre cele 18 interviuri sunt inedite chiar pentru cercetători. Dar – puțini o știu – Caragiale a fost el însuși realizator de interviuri, ”un perfect reporter” (Șerban Cioculescu). Criticul consemnează două convorbiri ale lui Caragiale cu C.Dobrogeanu-Gherea și cu B.P. Hașdeu.
”… în suita interviurilor lui Caragiale, chiar când au aerul de improvizație, de invenție gazetărească spontană, se află, totuși, o diagramă a prezenței publice a scriitorului așa cum o percepeau contemporanii”. Era consultat în anumite probleme privind societatea românească. Unul dintre interviuri a fost solicitat pentru ziarul evreiesc în limba română ”Răsăritul” din Iași. Altul este un răspuns la o anchetă privind evoluția literaturii române. Altul pentru un ziar în limba franceză, ”L’Indepéndence Roumaine”.
Cercetătorul ploieștean mărturisește că a încercat să abordeze aspecte mai puțin cunoscute ale biografiei lui Caragiale, interferente cu convingerile lui artistice și concepțiile de viață. ”Voi încerca să-i adun conferințele”, cuvântările, orice referință la lecturile publice și toastele rostite la festivități sau la banchete, cum ar fi cel în onoarea lui Coșbuc. Sprijinindu-mă pe partea de material cunoscut, răscolesc lucruri necunoscute, pentru a releva alte aspecte ale prezenței publice a lui Caragiale”.
Hârlav a adunat aceste interviuri din două motive. Unu: pentru că ele există. Doi: întrucât ”ne vine greu să credem că în urmă cu o sută și treizeci de ani se practica în presă interviul”. De prin 1890, a început să se practice cum îl practicăm noi astăzi. În general, erau interviuri standardizate, cu întrebări tip.
Vă oferim, spre delectare, un exemplu din ”Plebiscitul presei”.
Nenorocirea? Prost lucru.
- Care sunt ocupațiunile Dv. favorite?
/ – Să nu fac nimic.
- Ce cugetați asupra nenorocirii?
/ –Prost lucru.
- Ce misiune susțineți că e mai bună?
/ – Aceea care durează mai mult și e plătită cu o bună diurnă.
- Ce defecte ați scuza cel mai ușor?
/ – Acelea pe cari le am și eu.
- Care vă sunt aversiunile invincibile?
/ – Prostia.
- De ce vă e frică?
/ – De proștii răi.
- Care vă este actorul favorit sau actrița preferită?
/ – Actorul favorit? Toți-mi sunt prieteni. Actrița preferită?… Bine, Domnilor, se fac așa întrebări unui om însurat?
- Care vă este floarea favorită?
/ – Oricare, numai să nu fie de retorică.
- Care vă este știința și arta favorită?
/ – Tocmai cele pe care nu le cunosc deloc: Matematica și Muzica.
- Care vă este mâncarea preferită?
/ – Ce-o fi, afară de cele care nu-mi plac.
- Care vă este vinul favorit?
/ – Toate… cari sunt bine născute și bine crescute. (urmarea în ediția de mâine)
Leonida Corneliu CHIFU