„După ce-a murit tata, mama a purtat doliu 20 de ani. Se ruga foarte mult pentru noi și pentru sufletul lui. L-a iubit mult. În primul an m-a impresionat că mama îl visa des, vorbea cu tata și ținea să-mi povestească dimineața ce-i spunea. Își nota visele într-un carnețel. Aveam senzația că tata ne poartă de grijă zi de zi prin vise. A fost un an de revelație pentru mine, prin intervenția lui directă.
Cât a trăit, tata nu mi-a spus niciodată direct să mă fac preot, deși am înțeles de-abia după moartea lui, că își dorea asta foarte mult. Nu-mi spunea decât să învăț, să-mi fac o cultură generală solidă și să pun accentul pe limbile străine, la care mă ajuta mereu. El și-a dorit să urmeze pe lângă Medicină și Teologia, dar cererea i-a fost respinsă pentru că fusese deținut politic. Mama m-a sfătuit să urmez Seminarul, în amintirea lui, dar din cauza detenției tatălui aveam probleme la înscriere. Atunci, tata i s-a arătat în vis și i-a spus:
”Mergi la Piața Galați, la un preot cu barba lungă, acela te va ajuta!”. Mama avea serviciu, nu avea prea mult timp la dispoziție. A căutat câteva săptămâni în bisericile de lângă Piața Galați un preot cu barba lungă, dar nu era nici unul. Tot umblând, a ajuns și la Biserica Silvestru, acolo l-a întâlnit pe Pr. Prof. Constantin Galeriu. Nu-l cunoștea. I-a spus că a trimis-o soțul ei și că îl căuta de mai multe săptămâni. Părintele s-a mirat foarte tare când a aflat toată povestea, dar a ascultat-o cu atenție și a înțeles că e vorba de ceva providențial. A îndrumat-o ce să facă și cum să procedeze pentru ca să nu am probleme cu înscrierea la Seminar. Am intrat la Seminar chiar în acel an. Apoi ne-am apropiat foarte mult de părintele și l-am iubit și luat ca model, deși astăzi nu mai este printre noi, căci s-a mutat la Domnul.”
– Părintele Mircea Uță
Via Sfinții Închisorilor
