Se deschide încet calendarul,
Că razele soarelui îmi invadează hotarul,
Se face apoi din raze un tunel,
Să pot pleca-n lume prin el.
Mă răscolesc acele vechi amintiri
Și-mi vin în gând acele porniri,
Răsfoind filele vechi dintr-o carte,
Să plec departe cu adieri și culori pastelate.
Cerul se-ntunecă și peste noi coboară,
Iar eu îmi văd chipul în apa curată și clară
Vine puternic ploaia și nu mai stai afară
Și-n casă inimi de dor tresară.
Plânge și pământul înecat în lacrimi,
Vin și puhoaie cu gunoaie de pe înălțimi,
Din case unii cu greu o iau la fugă
Pe ploaie, dragostea mare o alungă.
Răsare și soarele febril în asfințit,
Iar eu stau tristă și parcă-am amuțit,
Căci bucurii, lacrimi și frământări vin
Și din iubire de oameni aș vrea să intervin.
(Eugenia Palade Calancea)
