Cine pe mine
Mă,
Să ridice mâna,
Să rostească minciuna
Încă odată.
Huxtaburger
Scrie acolo,
Citesc
Și obosesc
De postmodernismul ăsta
Futut (scuzați vulgaritatea, dar
Așa cred eu – că-mi permit (lol)
Pe strada mea
O iarnă grea.
Imberbii ăștia
Hai-hui
Cu instalațiile
Lor
În galerii
Înecate de clor
Și fluoridă
Din apa fetidă.
Degetele lor
Reci
Fără dor
Fără omor
Prim-născuții
Unui viitor
Ratat.
Eu, personal,
Mi-am căpătat dreptul
La cuvântul ‘căcat’
Sau ‘cunt‘
Sau ‘fucked-up’.
Mâine, poimâine
Am să mor,
Eu mică-mică
A tiny-tiny part of it all.
În picioare – am să mor –
În parfumul
Trecutelor lăcrămiore
Eu,
Tăcută,
Trădată.
Să știi:
Cine mă va găsi,
Va înțelege
Ritualul meu
De fată pierdută,
Precum și
Valurile amețitoare
Din părul meu
Nedezlipit,
Încurcat în
Fuioare
Albastre
Din Marea cea Mare.
Ce răcoare
M-a cuprins –
Nu mai vii?
Doar știi
Drumul
Scrumul
E drumul
Meu
De Stea.
Noapte de Sânziene,
Cu vârcolaci
Și Diene
În pură, neclintită așteptare.
Cântă cântecul meu
Și nu te lăsa
Iubirea mea,
Ajunge-mă până la ceasul acela
Scurt
Când cocoșii
Și caii
Urzesc
În mijlocul nopții.
Sorții
M-au legat la gură.
Eu cânt doar prin tine,
Iubite,
Cânt bine
Ultimul vers
Și ultima notă,
Începutul nu-l știu,
Iar finalul se destramă
Ca o floare de nisip.
Ce ursitori ne-au ursit!
Te aștept!
Cobori în jos luceafăr blând,
Alunecând pe- rază,
Sânt foarte trează
În Apocalipsa asta,
Mâine,
Iubire,
Voi fi in casa Tatălui meu,
Toate lumânarile de seu
Au ars
Și mi-e bine.
Lumea
Se va învârti
Fără noi,
Fără mine,
Fără pantofii mei
De mireasa,
Fără întoarcerea Acasă,
În ziua dintâi,
Cea mai ploioasă,
Mai fecundă
Și mai radioasă.
Ca o rodie în pârg.
Dacă plâng?
Nu plâng, iubire,
Ploaia asta s-a pornit așa,
Fără de știre.
Te mai chem odată,
Hai,
Vino,
Mâine e nuntă mare
În Lună
Și in Soare.
(Aurelia Satcau
Melbourne, 11 June, 2017)
