― Vizăm desăvîrşirea…
― Desăvîrşirea este un scop năuc, domnul meu. O rătăcire a minții. Omul este grandios tocmai în neputinţa sa. În vulnerabilitatea lui stă măreția. Iar tendinţa sa naturală, de-a-şi ieşi din matcă, seducția depășirii de sine, mai nou, gîndirea pozitivă, reinventarea, psihologie chioară altminteri, e vînare de vînt. Nu te lăsa contagiat. Îţi dai seama cît avem de vorbit?
― Da, să ştiți…
― Eu nu ştiu nimic. Serios, încă îmi caut calea.
― Cred că ăsta este demersul potrivit.
― Este tot ce avem și tot ce ne rămîne de făcut, pentru a duce o existență autonomă, de sine stătătoare. Sau, altfel spus, vorbim despre propriul nostru echilibru, acordul cu tine însuți, împăcarea, gîndește-te, sîntem nevolnici, la naiba!
― Și cum rămîne, continental sau analitic?
― Continental pentru că ajută mult și analitic pentru că vindecă.
Rîde. Rîd. Reiau:
― Eşti un tip mişto, domnule. Mă bucur că te-am întîlnit.
― Mulţumesc, plăcerea a fost de partea mea.
― Într-o zi, poate facem o băută. Şi… nu mă lua în serios, nu mă băga în seamă. Sînt doar un filosof privat, cel mult.
(Gabi Stamate)
