Șoferul meu a pus un canal de jazz care susură discret. Parisul e după ploaie. Străzile oglindesc cerul și e lume puțină. Oamenii mai degraba aduși de spate, din umbrelele închise picură câte un strop, alții le-au uitat deschise deși atmosfera s-a mai luminat, foarte putin. E momentul acela, “entre chiens et loups”…fix înainte de înserare. Când nimic nu ți se mai pare important. Totul e efemer, ca lumina aceasta cenușiu-argintie care va dispărea în câteva clipe.
(Marcela Feraru)
