close
Social

CUM VOM PROCEDA PENTRU A VENI ÎN ÎNTÂMPINAREA OAMENILOR PENTRU SĂRBĂTORILE PASCALE

Iubiţi fraţi şi surori din Blejoi!…

Aţi primit înştiinţări din partea Primăriei Blejoi despre cum vom proceda pentru respectarea ordonanţelor militare fără să periclităm nici activitatea liturgică. Ne referim aici la împărţirea Sfintelor Paşti (pentru cei interesaţi!) şi lumină din candelele de la Sfântul Altar!… Vom proceda exact cum s-a stabilit prin colaboarea Primăriei Blejoi şi a parohiilor Blejoi şi Ploieştiori (detaliile le găsiţi în materialul informativ primit de fiecare)!…

În plus faţă de ce va fi distribuit cu ajutorul magazinelor, la Blejoi, voluntari ai Ligii Tinerilor Creştini Ortodocşi Români din cadrul parohiei Blejoi vor distribui Sfintele Paşti începând de vineri 17.04.2020 (11:00 – 20:00 la biserica parohială; 11:00 – 14:00 la capela de la cimitir), iar sâmbătă 18.04.2020 (în intervalul 20:00 – 22:00) grupuri de voluntari (maxim 2 persoane pe o anumită zonă; avem 16 voluntari care vor acoperi tot Blejoiul) vor merge prin Blejoi cu candele cu Sfânta Lumină de la Ierusalim şi cu câteva pacheţele cu Sfintele Paşti (doar pentru cei care eventual nu şi-au procurat până atunci)!…

NOTA BENE:
Voluntarii nu vor intra în gospodării ci vor distribui Sfintele Paşti şi Lumină de la poartă!
În seara zilei de sâmbătă 18.04.2020, după orele 22:00, acţiunea de voluntariat va înceta şi orice eventuale acţiuni după această oră limită nu mai sunt săvârşite în numele parohiei Blejoi!… Slujba se va desfăşura fără public, dar va fi transmisă pe Facebook şi Skype (SAINT PARASKEVY BLEJOI CHURCH TRANSMISSION ROMANIA)!…

ADAGIO

Constatând că demersurile Primăriei Blejoi stabilite împreună cu cele două parohii din comună (Ploieştiori şi Blejoi) au anticipat foarte bine tocmai tonul recentelor clarificări ale MAI vă mai anunţăm doar că voluntarii vor distribui lumina (împreună cu Sfintele Paşti doar pentru cei care nu au luat până atunci!), sâmbătă 18.04.2020 de la 20:00 la 24:00 şi nu până la 22:00, cum stabilisem iniţial… Aceasta pentru că MAI a permis această acţiune!… Doamne ajută!… NIHIL SINE DEO!… Mulţumim Poliţiei Române!… HRISTOS A ÎNVIAT!…

P. S. Atenţie!… Eu mulţumesc Poliţiei Române de la Blejoi, în special Poliţiei Comunitare, dar şi celei naţionale, nu celor care fac abuzuri sub ordonanţe militare!… Poliţia de la Blejoi este legată de Biserică, eu nu mă angajez în lăudarea gratuită a abuzurilor poliţiştilor din alte părţi ale Ţării!…

(Bogdan Costin Georgescu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.