Sfântul Grigorie Teologul (text paralel a două traduceri diferite)
Nu apartine tuturor, vouã celorlalti, sã filosofeze despre Dumnezeu. Nu e o calitate ce se câstigã ieftin si a celor ce se târãsc pe jos. Voi mai adãuga cã nu se poate face aceasta totdeauna, nici în fata tuturor, nici în toate, ci uneori si în fata unora si într-o anumitã mãsurã. Nu apartine tuturor, ci celor ce s-au exercitat si au fost învãtati în contemplatie si, înainte de aceasta, celor ce au fost curãtiti în suflet si în trup, sau cel putin se curãtesc într-o anumitã mãsurã. Cãci celui necurãtit nu-i este asiguratã atingerea de cel curat, precum nici ochiului murdar raza soarelui. Dar oare când se produce aceasta? Atunci când ne desprindem de noroiul si tulburarea din afarã si când partea conducãtoare din noi nu se amestecã si nu se lasã întipãritã de chipuri urâte, ca de niste litere strâmbe, întipãrite în cele frumoase, sau ca buna mireasmã amestecatã cu cea neplãcutã. Cãci trebuie sã se ocupe cineva în adevãr cu cunoasterea lui Dumnezeu, ca, atunci când avem prilej, sã si judecãm (Ps. 73, 3) cele drepte ale teologiei. Înaintea cui? Înaintea celor pentru care lucrul acesta este serios si care nu flecãresc cu plãcere ca despre altceva, ca despre cursele de cai si despre teatre si cântece si despre cele ale pântecelui si despre cele de sub pântece – care vãd si în aceasta un motiv de desfãtare. ca si în cele contrare acestora, când li se spun.
Despre ce trebuie deci sã se filosofeze si în ce mãsurã? Despre cele ce ne sunt apropiate si în mãsura în care ascultãtorul este deprins sã înteleagã si are puterea spre aceasta, ca sã nu-i vatãme ca niste glasuri coplesitoare auzul, sau ca niste mâncãri prea multe trupurile, sau, de voiesti, ca niste poveri mai presus de putere pe cei ce le sunt supusi, sa ca niste furtuni prea tari care sã vatãme pãmântul. Asa ca si acestia, ca sã zic asa, apãsati si împovãrati de niste cuvinte prea tari, sã nu fie pãgubiti în puterea lor dinainte.
(Sfântul Grigorie Teologul, Întâia cuvântare teologicã (Cuvântul 27), 3, în: Cele cinci cuvântãri teologice al celui întru sfinti Pãrintelui nostru Grigorie de Nazianz, trad. din lb. gr., introd. si note de Pr. Dr. Acad. Dumitru Stãniloae, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1993, pp.12-13)
Nu este în puterea oricui, voi acestia, nu este în puterea oricui sã filosofeze despre Dumnezeu. Nu este chiar asa de putin însemnat lucrul acesta si pe puterea celor ce se târãsc pe pãmânt. Voi adãuga chiar cã nu se cade a vorbi despre Dumnezeu în orice vreme si nici oricui si nici orice, ci este o vreme când trebuie sã vorbim despre El si si cui trebuie sã vorbim despre El si cât trebuie sã vorbim despre El. Nu este în puterea oricui sã filosofeze despre Dumnezeu, fiindcã lucrul acesta pot sã-l facã cei ce s-au cercetat cu deamãnuntul si care au intrat pasa cu pas pe cale contemplatiei si care, înainte de aceste îndeletniciri, si-au curãtit si sufletul si trupul, sau cel putin se silesc sã se curete. Cãci pentru omul necurat, atingerea de cel curat poate nu este nici îngãduitã si nici fãrã de primejdie, precum nici pentru o privire bolnavã nu este fãrã primejdie atingerea razei de soare.
Când dar sã filosofãm despre Dumnezeu?
Sã filosofãm atunci când ne dã rãgaz lutul si tulburarea din afarã si când noastrã cãlãuzitoare nu ne este rãvãsitã de închipuiri obositoare si rãtãcitoare, ca de exemplu atunci când amestecîm litere frumoase cu litere urâte, sau mirorsul plãcut al mirurilor cu nãmolul stãtut. Cãci, într-adevãr, se cade mai întâi sã avem rãgaz si apoi sã cunoastem pe Dumnezeu si nu numai când avem vreme prielnicã sã judecãm (Ps. 74, 2) dreptatea Teologiei.
ªi cui se cade sã filosofeze despre Dumnezeu?
Se cade sã filosofeze despre Dumnezeu celor care considerã lucrul acesta cu seriozitate si care nu pãlãvrãgesc cu plãcere si despre el, ca despre oricare altul: despre alergãri de cai si dupã spectacole si dupã cântece si dupã îmbuibarea pântecului si a celor de sub pântece si pentru care este o parte de plãcere si flecãreala în astfel de lucruri si eleganta si subtilitatea contrazicerilor.
Ce lucruri se cade a fi cercetate privitor las Dumnezeusi în ce mãsurã?
Se cade a fi cercetate acelea la care putem ajunge noi cu mintea si în mãsura în care poate sã ajungã la ele firea sau puterea ascultãtorului, ca nu cumva, dupã cum vocile si mâncãrile peste mãsurã vatãmã auzul sau corpurile, sau, de vrei dupã cum poverile peste putere vatãmã pe cei ce merg sub ele, sau dupã cum ploile nãpraznice vatãmã pãmântul, tot asa si acestia, apãsati si îngeuiati de povara argumentelor (Evr. 5, 12), ca sã zic asa, sã nu fie vãtãmati si în puterea lor de întelegere de mai înainte.
(Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea întâi despre Dumnezeu, III, în: Cuvântãri teologice, trad. din lb. gr. de Pr. Gh. Tilea si Nicolae Barbu, Ed. Herald, Bucuresti, f.a., pp.70-72)
