În contextul apariției în spațiul public a tot mai multor cereri către autorități spre a analiza și a lua o decizie legată de redeschiderea bisericilor odată cu alte instituții publice pentru participarea credincioșilor la slujbe, Daniel Buzdugan a publicat pe o rețea de socializare un mesaj de susținere a acestui demers.
„Nici nu știu cum să zic ca să nu greșesc, dar am vorbit cu mulți frați creștini: catolici, protestanți și ortodocși care simt aceeași durere mare în suflet: nicio vorbă din partea mai-marilor noștri despre Dumnezeu, nicio vorbă despre Biserici?! Probabil că presiunile economice sunt mai mari decât cele spirituale… În schimb, orice-ar fi și orice s-ar întâmpla, noi, creștinii nu putem să ne distanțăm față de Dumnezeu!
Am fost făcuți de Dumnezeu și am fost făcuți pentru Dumnezeu, iar cine nu înțelege asta, trăiește o viață fără niciun sens! Deschideți, vă rugăm, și „muzeele de icoane”, luați exemplul Greciei, care prin gura premierului Kyriakos Mitsotakis a anunțat poporul grec că, în ceea ce privește Biserica, din data de 4 mai, bisericile vor fi deschise pentru închinare individuală, iar din 17 mai, credincioșii vor putea participa la Sfânta Liturghie și la alte slujbe. Domnule Președinte, domnule Prim-ministru, în aceste zile grele pentru România, ne rugăm și pentru domniile voastre, ca Harul lui Dumnezeu să se revarse și prin cei ce ne conduc! În numele Tatălui și Fiului și al Sfântului Duh, Amin!
Aș ruga pe toți cei care vor citi postarea aceasta să nu facă sub nicio formă comentarii nedemne de un om cu frica lui Dumnezeu! Amintiți-vă de Hristos, care atunci când a fost vândut de Iuda, nu i-a spus vorbe urâte, ci i s-a adresat cu ,,prietene”. Decât sa judecăm, mai bine să tăcem! Iar cel mai bine ar fi să ne și rugam pentru șefii țării sau chiar ai locului de muncă al fiecăruia, că de restul se va ocupa Bunul Dumnezeu. Amin! Cu dragoste pentru cei ce ne iubesc, dar mai ales pentru cei ce ne urăsc! Și nu uitați, dragilor, că cel mai important lucru pentru a fi fericiți este a căuta pacea mai mult decât dreptatea! Ca într-o căsnicie: când ambii soți caută să își impună dreptatea, iese război. Dar când unul cedează din procentul de egoism și mândrie, iese armonie! Hristos în mijlocul nostru!”, a scris Daniel Buzdugan.
(Cătălin Acasandrei – doxologia.ro)