Un punct de vedere
BARBARIZAREA
Să fie limpede: nu Slavici este hiba majoră a bacului (la română și nu numai). Examenul în sine este o gravă malformație, așa cum s-a degradat în ultimele decenii. Culmea e că tot cei care au făcut tot felul de inginerii sociale inepte asupra școlii românești, într-un mimetism acefal, sunt cei mereu chemați să „îndrepte” lucrurile și sunt foarte vocali în a-i acuza pe profesori sau pe te miri cine de fulgerătoarea degradare a calității învățământului. Să-l întrebi pe un tânăr de 18 ani în ce moment al zilei se petrece acțiunea din textul unde scrie „soarele de toamnă, în crepuscul” înseamnă o gravă insultă la adresa unei inteligențe normale. Este forma cea mai rafinată de bullying la care sunt supuși copiii noștri. Imbecilizarea în masă. Să explicăm celor care se miră ipocrit: de ce se dă mereu Slavici? Sunt 7 (sic!!!!) prozatori în programă și 3 sesiuni/an (includ și simularea). Calculați dvs probabilitatea ca un autor să se repete în fiecare an! Urmările acestui tip de examen fără miză, complet falsificat? Să enumerăm câteva, poate surprinzătoare pentru mulți: ascensiunea electorală a georgismului de toate nuanțele, violența fizică și verbală în școli și consumul de droguri, vandalizarea cazionoului din Constanța, plasticele de la munte la mare, Jeep-urile pe plajă, bărcile de mare putere în Deltă și ATVurile pe munți etc. Exagerez? Nu, văd de sus. Vreau să spun că efortul de vreo două decenii și mai bine al strategilor învățământului de a epura programa, de a lăsa cât mai puține cărți (nu se mai practică studierea monografică a autorilor canonici SINGURA LOGICĂ ȘI NORMALĂ. În felul acesta, oricine poate să ia examenul cu notă foarte mare fără să știe că Rebreanu a scris „Pădurea Spânzuraților” sau Camil Petrescu teatru sau Blaga filozofie, iar despre dimensiunile operei lui Sadoveanu ce să mai vorbim) și autori, de „a ușura” programa restrângând până la parodie posibilitatea de formulare a unor subiecte și-a atins scopul: de-civilizarea. Orice comparație cu subiecte date în alte țări provoacă stupefacție, evidențiază caricatura ridicolă care este bacul românesc. Am postat zilele trecute un exemplu de subiecte din Franța. Edificator! Am urmărit tot felul de discuții sofisticate despre subiecte și bareme, ele sunt inutile atâta vreme cât nu avem decât vreo 17 autori, cu câte („cel puțin” zice pudic programa) un text, orice discuție serioasă este stupidă. Epurarea drastică a programelor este prima cauză. Și nu este, cum s-ar crede, valabil numai pentru literatură sau istorie, ci și pentru matematică sau fizică. Și acolo programele au fost reduse la maximum, sub sloganul fals al „decongestionării materiei”. Ne bântuie o mizerie de prejudecată pe care o găsesc din abundență ilustrată și aici pe Fb, dar se vântură și prin medii snoabe, dar care nu au habar de realitatea de la firul ierbii învățământului: „actualizarea”, adică introducerea în programă a scriitorilor contemporani și recenți. Sigur că asta trebuie făcut în primul rând, dar NU prin eliminarea clasicilor. O doamnă scrie ofuscată pe aici că a fost olimpică la română, dar că ei „Slavici nu-i spune nimic”. Serios? Adică unui puști de 15 ani din Franța credeți că Racine, Corneille sau Contesa de la Fayette îi spun ceva? Sau ininteligibilele povești cu moșteniri ale lui Balzac? Sau nesfârșitele analize ale lui Proust? Sau pentru un adolescent german plicticosul (sic!) Goethe are vreo „actualitate”? Ideea, vehiculată din plin în discuțiile publice, dar – și aici e dezastrul – de anonimii „specialiști” ai Ministerului este o enormă prostie și o dovadă a parvenitismului de țoape culturale. Să crezi că cineva i-ar putea gusta pe prozatorii Școlii de la Târgoviște, pe onirici, pe Nicolae Velea sau Ștefan Bănulescu, pe Radu Cosașu sau Stelian Tănase, pe Mircea Cărtărescu sau Filip Florian FĂRĂ să-i fi citit pe Rebreanu, Agârbiceanu, Cezar Petrescu sau Mateiu Caragiale e o dovadă de naivitate epistemologică maximă. SINGURUL mod de prezentare normală, logică și eficientă cultural și pedagogic a literaturii este cel cronologic și monografic pentru autorii majori. Cum ar arăta, de exemplu, un subiect de Bac în care să se compare romanul istoric la Sadoveanu și Simona Antonescu??? Să susții că „Moara cu noroc” nu spune nimic azi este o batjocoră: un text impecabil scris despre hipnoza pe care un personaj malefic o exercită asupra unui cuplu, găsindu-le impecabil punctele vulnerabile și producând dezastre în domino; sau Mara, o self-made woman cu o prezentare incitantă a relației mamă – copii, nu e un text „actual”? A, dacă ar fi semnate de cine știe ce nume american ce extaze ar produce! Rezum: măriți programa de Bac la minimum 100 de texte (am explicat altă dată), introducând cei mai reprezentativi autori din ultimii 50 de ani până azi. Dar PĂSTRÂND autorii clasici. Începând de la cronicari și Cantemir, trecând prin Școala Ardeleană și romanticii de secol XIX. Încă ceva: există în programă DOI (????!!!!) critici literari: Maiorescu și Lovinescu (Călinescu e studiat doar ca romancier), prezentați însă în special ca ideologi ai modernizării și nu ca istorici & critici literari. Nu au fost NICIODATĂ dați ca subiect și nici nu e de imaginat că vor fi în viitoarele decenii de reformă prin vuvuzele a școlii românești. În felul ăsta, un absolvent cu bacalaureat poate să nu aibă habar că există ceva care se numește critică literară și la ce folosește ea. Mai ales că referințele critice au dispărut complet din cerințe, deci din predare. Sunt doar câteva observații, nu am discutat problema limbii (mămicile cer să nu se mai studieze Creangă că are cuvinte de neînțeles!!!), nu am discutat baremurile, și mai stupide decât subiectele… Bine ați venit în Barbaria!
Prof. dr. Christian Crăciun
