În sfârşit!… Un intelectual adevărat, profesionist, competent, dar, iată, curajos!…
În sfârşit, Cineva, nu chiar oricine, pune punctul pe I în legătură cu REFORMA ŞCOLII ROMÂNEŞTI!…
Cinste Domnului NICOLAE MANOLESCU!…
EXCELSIOR!…
(Bogdan-Costin Georgescu)
Angajamente
România Educată
„România Educată” este proiectul național inițiat de Președintele României menit să susțină reașezarea societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazate pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate. Demersul a fost proiectat către viitor, întreaga abordare încercând să răspundă provocărilor următoarelor decenii.
„România Educată” este cea mai amplă și de durată consultare publică desfășurată până acum în domeniul politicilor publice din educație. Acest demers exprimă dorința Președintelui României ca fiecare român să aibă ocazia de a contribui la proiect, consultarea pornind de la așteptările întregii societăți, nu doar ale experților.
Proiectul „România Educată” a început în 2016 și a fost structurat în următoarele trei etape:
- Prima etapă (2016-2017) a presupus o serie de activități, precum opt consultări cu privire la viziunea și obiectivele de țară pentru educație (dezbateri regionale), dezvoltarea și diseminarea unui chestionar online, 35 de evenimente de consultare organizate de terți.
- A doua etapă (2017-2018) a pornit de la elementele de viziune identificate în etapa anterioară, pentru a continua consultarea cu privire la strategia pentru educație la orizontul anului 2030.
În acest sens, Administrația Prezidențială a constituit șapte grupuri de lucru cu rolul de a dezvolta concluziile primei etape într-un pachet de strategii detaliate pe următoarele teme prioritare: cariera didactică; echitatea sistemului educațional; profesionalizarea managementului educațional; un învățământ profesional și tehnic de calitate; autonomie, calitate și internaționalizare în învățământul superior; educație timpurie accesibilă tuturor; evaluarea elevilor și studenților.
Materialele realizate de către grupurile de lucru și concluziile evenimentelor din prima etapă au fost agregate într-un document unitar.
- A treia etapă (2018-2021) a presupus lansarea în dezbatere publică a documentelor rezultate în demersurile anterioare. Au fost organizate mai multe dezbateri, evenimente, studii sau proiecte sub egida „România Educată”. Totodată, în această perioadă, Administrația Prezidențială a coordonat un proiect finanțat prin Programul Uniunii Europene de Sprijin pentru Reformele Structurale (SRSS) în cadrul căruia au fost elaborate, în cooperare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, (OCDE) patru documente de politici publice (policy briefs) pe următoarele teme: (1) carieră didactică, (2) management educațional, (3) echitate, (4) educație timpurie. Fiecare document completează propunerile „România Educată” cu exemple de bună practică din mediul internațional și propuneri de acțiuni care să contribuie la atingerea obiectivelor setate pentru 2030.
Rezultatele lansate în dezbatere publică stau la baza Programului de Guvernare 2020-2024. De asemenea, operaționalizarea lor a fost inclusă ca angajament în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024. Toate rezultatele, etapele și activitățile sunt descrise în detaliu pe site-ul proiectului: www.romaniaeducata.eu.
În prezent, Administrația Prezidențială, prin Departamentul Educație și Cercetare, lucrează la finalizarea rezultatelor „România Educată”, în colaborare cu Ministerul Educației. De asemenea, este prioritizată corelarea obiectivelor „România Educată” cu discuțiile privind următorul ciclu financiar al Uniunii Europene.
Raportul Proiectul „România Educată” poate fi consultat aici.
(presidency.ro)