N-am spus-o eu, au spus-o plopii
Și codrii, lacul cel albastru,
Că el a fost și va rămâne
Cel mai frumos, al nostru, astru.
Pe când visa privind la stele
Pământul, pe poteci, călcându-l
Eu nu eram să-l văd de-aproape,
Dar azi îmi invadează gândul…
O frunză de-aș fi fost în cale-i
Sau doar o simplă floare-albastră,
Mă transformam numai privindu-l
Și s-ar fi scris povestea noastră.
Ce scriu acum nimic nu schimbă
Și nu sunt singura ce-o face,
Dar a rămas în nemurire
El, Eminescu…Dormi în pace!
Lidia Iustina Terecoasă
14 ianuarie 2022
