Carnețelul ros la colțuri păstrează colinde rânduite demult de mamamare. Vocea murmură subțire, adusă de șale, dirijată de “mânuri” – crenguțe împreunate în muncă, rugăciune sau … somnul cel din urmă.
Albele “perini” brodate par mai mari în lipsa trupului și-așa mic.
Aur, smirnă și tămâie scurse din icoane. Și-apoi, candela susură rugăciunile Magilor, bradul e gata, liniștea cântă puțin.
Ca-ntotdeauna-ul celor peste două mii de ani, totul pare pregătit, numai noi nu.
Mai avem timp să-ndreptăm cuta adâncă dintre sprâncenele tatei. Să ștergem ochii plânși ai mamei. Anul în care ne-a durut și mai mult distanța se duce. Suntem obișnuiți, toți plecații plătim în moneda asta fierbinte. Deflația dorului a aprins acele bradului de Crăciun, în loc de luminițe.
Primim totuși darul tihnei.
Ne aflăm printre norocoși lumii, dragii noștri respiră sub același cer. Chiar dacă luna lor de dimineață ne trimite pe noi la somn.
Nașterea Domnului aduce și speranța că la vară ne luăm în brațe din nou.
Bucurie, pace și rost tuturor❣️
(Amorena Minculescu)
