Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, semnaleză pe Facebook apariția unor benzi desenate în Franța despre Emil Cioran, „devenit cel mai mare stilist al limbii franceze, după Paul Valéry”, după cum scrie în prefața cărții. Desenele lui Patrice Reytier sunt grațioase și delicate, Cioran e îngândurat, aproape totdeauna singur printr-un Paris pustiu, de toamnă, notează Luca Niculescu.
Redăm mai jos integral postarea pe Facebook
Emil Cioran, personaj de benzi desenate. Zilele acestea a apărut în Franța o BD despre celebrul filozof român, „devenit cel mai mare stilist al limbii franceze, după Paul Valéry”, după cum scrie în prefață.
Îl vedem pe Cioran plimbându-se printr-un Paris gol (ce asemănare cu timpurile noastre!), un personaj delicat, fragil, gânditor si, evident, pesimist. Merge din Jardin du Luxembourg la Tuileries și din Cartierul Latin în Père Lachaise. Pe fiecare pagină sunt câte trei desene, ilustrarea unui aforism.
„În muzică și în poezie, tot ceea ce nu te sfâșie e inutil sau vulgar”, spune Cioran în fata unei bănci goale. Sau, plimbându-se printr-un parc: „ne reîmpăcăm cu poezia de fiecare dată când nu ne putem gândi decât la noi înșine”.
(g4media.ro)



