Câteva săli ale Muzeului Naţional de Artă al României sunt pline cu picturile lui Ion Grigorescu, un artist cunoscut mai mult ca autor de performance, de fotografie şi de artă video. Cu o carieră de peste 50 de ani, cu lucrări în marile muzee de artă contemporană, Ion Grigorescu este, din păcate, mai cunoscut în străinătate decât acasă.
Ion sau Nicolae Grigorescu? Nicolae, ar spune 99 la sută dintre români, Ion – ar răspunde străinătatea. Cu lucrări în marile muzee ale lumii, la 72 de ani, Ion Grigorescu e un artist aproape clasicizat și un om de o mare modestie. Asociat cu ideea de experiment, el spune că, la început, a fost pictura.
Expoziția arată traseul unui artist atipic. Sunt 80 de lucrări realizate de Ion Grigorescu în perioada 1963-2017. Povestește că, instinctiv, gustul lui ar merge spre o artă clasică, chiar bucolică. Asta l-a apropiat de grupul Prolog, inițiat în anii 80, de Paul Gherasim. Dar Ion Grigorescu a hotărât să nu meargă pe calea asta, să nu facă jocul societății și-al uniunilor de artă plastice. A vrut ca pictura să fie un discurs conștient, consecvent, moralist, în ultimă instanță.
Ion Grigorescu a reformat un limbaj osificat, apelând la pop art și fotorealism.
Expozitia realizată de Muzeul Național în parteneriat cu fundația Muzeul de Artă Recentă (MARE) aduce picturi din 10 muzee și galerii și 20 de colecții private din țară și din străinătate.
Expoziția: Ion Grigorescu: opera pictată, 1963-2017
Sinteză dedicată creației pictate a lui Ion Grigorescu, expoziția prezintă 80 de lucrări realizate de artist în perioda 1963 – 2017, fiind împărțită în 6 secțiuni ce surprind momentele-cheie: Paleta (1963-1965), Răspântia (1965-1968), Revizorul (1968-1971), Exodul (1972-1978), Săritura cu pictura(1979-1993) și Marginea era centru (1993-2017). Lucrările provin din 10 muzee și galerii de artă și 20 de colecții private din țară și din străinătate.
Ion Grigorescu (n.1945) a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București, promoția 1969, clasa Prof. Aurel Vlad și este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, din 1971. Din 1989 este membru în GRUPUL PROLOG (alături de Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu, Matei Lăzărescu). Ion Grigorescu este cunoscut ca fotograf, artist de performance, autor de film și artă video, dar mai puțin ca pictor, deși ,,este artistul român care a contribuit cel mai mult la transformarea picturii dintr-o practică tradițională într-un mijloc artistic conceptual”(Erwin Kessler). Lucrările lui Ion Grigorescu a fost expuse la cele mai importante manifestări artistice mondiale, de la Documenta de la Kassel (2007) la Bienala de la Veneția, (1997 și 2011) și fac parte din colecțiile unora dintre cele mai importante muzee ale lumii: Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA), Centrul Pompidou – Paris și Tate Modern – Londra.
Expoziția este completată de un catalog în limbile română-engleză de 512 pagini cu 700 de ilustrații, realizat de un colectiv format din Erwin Kessler, Cristian Vechiu, Carola Chișiu, Ioana Antonia Pearsică și Diana-Andreea Novăceanu. Publicat la Editura Vellant, catalogul critic exhaustiv al operei pictate a lui Ion Grigorescu parcurge creația sa cronologic și analitic, fiind produsul unei cercetări de lungă durată.
Sursa: TVR