La cât de puțin – spre deloc- mă ocup de grădină in ultimii ani, e aproape îngrijorător cât de bine se descurcă singură.
E colorată, cam sălbatică, anul ăsta am mâncat un pumn de vișine, cu restul s-au ospătat coțofenele, gladiolele, ei, cu ele e altă poveste, nu mi-am propus să am gladiole in curte, nu prea îmi plăceau
dar
in urmă cu vreo 10 ani, la hornbach, erau niște pungi abandonate prin rafturi, pline cu bulbi ciudați, mi-a fost milă de ei, i-am cumpărat fără să am habar ce sunt,
din vara următoare a fost spectacol
toate culorile, an de an, și-au făcut datoria de flori
nu le-am făcut niciodată nimic,
la fel și trandafirii
unul s-a făcut măceș, alții erau galbeni, mari și-au devenit tufe roz,
ceilalți sunt portocalii și obraznici,
caprifolia a fost un fir stingher și aproape uscat, găsit pe stradă, un an nu s-a intamplat nimic, eram convinsă ca s-a uscat,
pe urmă a explodat.
flox-ul are 100 de ani de viață, a venit de la Olanesti, dar pare că-i convine și aici,
florile de piatră erau semințe in niște plicuri de carton în supermarket, nu le-am dat nicio șansă.
Pe balansoar am stat de vreo trei ori vara asta. Azi ar fi fost a patra, dar a început ploaia.
Să văd după, poate mai creste sau mai înflorește câte ceva.
(Oana Costea)
