Gri orbitor și aer ca vata îmbibată cu apă, dimineață de mijloc de mai cu pahar cu desene mov pe masa turcoise-vintage, ca o barcă veselă pe o mare calmă,
o barcă în vânt și un pelican care decolează maiestuos,
se sparg norii mai apoi și iau parizer și pâine din alimentara cu miros de alte vremuri, iau și bere caldă că nu merg frigiderele, mă târăsc pe strada lungă cu nisip și cu soarele lipit de ceafă și ochii agățați prin curțile oamenilor, e ora prânzului și e amorțeala de zi de vară
țestoasele și-o trag la marginea apei (eu credeam că se bat și voiam să le despart) și asta e salcie argintie, când înflorește e demențială, e cel mai subtil, calm și violent parfum din lume, la capăt e marea și nesfârșită și goală plaja.
Ce sunt ăștia? Cufundari.
Zboară în stol, ating cu aripile valurile, berea caldă e groaznică, nisipul frige a august și e saltea cu memorie
mă întreb dacă o să țină minte când l-am strâns in pumni,
ce trebuie să faci, oare, dacă te atacă un taur într-un spațiu deschis?
nuferi cadou și podețe de lemn, acolo, fix acolo e gura de vărsare, o privesc, nu stiu de ce, cu emotie,
norii desenează pe cer viitoare furtuni, vântul și-a schimbat direcția
Nea Marcele, ai găsit leuștean?
Bărcile pescarilor dorm la umbră, Colea doarme pe pontonul plutitor, ia cu mujdei, zice
și scoate bucati mari din ceaunul cu ciorbă, beau zeama direct din farfurie, așa, așa
picături mari pătează masa verde de plastic, hai
In barcă ploaia doare, ustură, ciupește, mă ascund sub glugă și râd, hanoracul care rezista la nu stiu câte picături nu mai rezistă
e foarte ud și pe urmă, când razele sparg norii și coboară perdea pe apă, hanoracul se usucă in 3 minute jumate, scula de material.
Povestea asta se încheie unde a început.
Altele, nu. Altele continuă.
(Text/foto Oana Costea)
