IN MEMORIAM
NICOLAE BOARU – 75
(28 decembrie 1949 – 9 octombrie 2013)
Interviu cu Nicu Boaru, directorul Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” Ploiești
Profesorul Nicolae Boaru, director vreme de aproape 16 ani al Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” din Ploiești, a întreprins, în toamna lui 2003, o călătorie la Sfântul Munte Athos, la invitația starețului Schitului românesc Provata. Reamintim cititorilor că pe Sfântul Munte există 20 de mari mănăstiri: 17 grecești, una rusă, una bulgară și una sârbă, dar (cumplită ironie, ba chiar lovitură a sorții!) românii nu au decât trei… schituri. Cel mai mare este Prodromu. Faptul este de natură să-l contrarieze pe dreptcredincios. Nu mai puțin contrariat este călătorul bibliotecar, care ne-a dezvăluit impresiile sale de călătorie.
”N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri”
Reporter: Domnule profesor, cu ce stare de spirit v-ați întors de pe Munte?
Nicolae Boaru: De pe Muntele Athos nu poți să te întorci decât cu o stare de spirit pe care erai pregătit s-o primești și pe care o pregătești în ani de zile de presimțire și ”tatonare”, de încercuire a zonei ”numinosului”, cum definea Rudolf Otto sacrul. Altfel spus, te întorci de acolo exact cum ai plecat, doar că mai adâncit în tine și mai știutor de adevăratele proporționalități ale celor omenești… Știi și ce trebuie să-i dai Cezarului (care ne-a ocupat exclusiv în ultimele decenii, și ce I se cuvine lui Dumnezeu). Acolo se stă în rugăciune și posturi îndelungi, proba singurătății și încercarea tăcerii sunt vămi grele. Mucenicia și înfrânarea sunt rigori deloc ușoare. N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri… Ascultarea de stareț, ”auscultare” a vocii din interior și bucurie întru nevoință.
Declasarea așezămintelor românești
R.: De ce nu avem o mănăstire pe Sfântul Munte? De ce doar schituri?
N.B.: Nedrept, se vede că puiește alte urgisenii, pentru că autoritatea grecească a Sfântului Munte întrece în asprime dogmatică și rigoare administrativă chiar și un regim… stalinist.
R.: O gravă acuzație. Dovezi, probe!
N.B.: Dovezi pentru această afirmație aparent jignitoare sunt nenumărate: ”declasarea” așezămintelor românești la subrangul de schit – toate: Podromu, Provata și Lacu au dimensiunile unei cetăți medievale de tipul fortăreței lui Stefan de la Suceava; doi: confiscarea tuturor documentelor manuscrise și a zapisurilor originare ale întemeietorilor, recte Stefan cel Mare și Vlad Țepeș, și punerea lor sub obroc în chisnovat grecesc. În paranteză fie spus, la acest punct este interzisă cu desăvârșire facsimilarea sau filmarea realității culturale românești sau … de cult, de valoare spirituală și istorică netăgăduită. Dar despre felul cum știu grecii să-și păstreze patrimoniul și să și-l mărească prin efracție… altădată.
Stat în stat, Muntele Athos…
R.: Când va fi prea târziu? N-ar fi mai indicat să identificăm, să numim răul din vreme?
N.B.: În naivitatea mea, am crezut că lăcașurile chinoviale românești sunt autonome, date fiind vechimea, bogăția daniilor domnitorilor români și numărul osârduitorilor valahi întru cele sfinte. Nu m-am așteptat ca mănăstirile românești din secolul XVI – când nici nu se pomenea de jumătate din cele grecești de-acum, ca să nu mai vorbim de cea sârbă, bulgară și rusă (!) – să fie doar niște schituri, să depindă ca… sateliții de niște centre de putere teocratică ale jurisdicției eclesiei grecești. Ascultare, ascultare, dar, Doamne, până când?! Dacă vrei să fotografiezi un document olograf, vreo figură votivă a întemeietorilor, vreun însemn de spiritualitate românească, trebuie să soliciți antecamere succesive și prelungi, în penumbre de cabinete grecești înecate în catifeaua negațiilor ipocrite. Efortul tău recuperator se lovește de politețea unui refuz care își apără un secret…al altuia. Stat în stat, Muntele Athos își apără o comoară cu un egocentrism care nu ține nici de mandatul său religios.
Dezinteresul crunt al Ambasadei române
R.: Și-n al treilea rând?
N.B.: Intrarea ”schiturilor” românești în jurisdicția unor mănăstiri grecești mari, Ivirul de exemplu. Aceasta implicând o deresponsabilizare și, în același timp, o de-privare de drepturi și de autoritate pentru călugării și stareții români; ștergerea picturilor votive originale, ca într-un efort ”orwellian” de efasare a memoriei și de manipulare a istoriei. Picturi înfățișând ”grandeur nature” domnitorii care au ctitorit sau au înzestrat substanțial sfintele sihăstrii au fost acoperite cu pictură religioasă, uneori de bună calitate, dar care alienau imaginea votivă (dedicatorie).
R.: Cum reacționează Ambasada română?
N.B.: Acestor ponoase li se adaugă dezinteresul crunt al Ambasadei române din Grecia, ca și cel al guvernelor succesive de după 1990, față de zestrea culturală românească de la Athos. Când aproape îți votezi, la tine acasă, dreptul străinilor de a cumpăra pe mai nimic pământ românesc, strigătul mut al arhivelor împăienjenite n-are cum să mai răzbească în atmosfera plușată a cabinetelor unei politici autointeresate. Altfel, numeroase sunt documentele care-ți evocă măreția invidiabilă – dar nu știu cât de dorită în viitor! – a țărilor române, destoinicia unor domnitori care întruchipau adevărata definiție a bărbăției: inteligență, plus neatârnare, plus caracter, știință și iubire de carte, precum și faptul deloc neînsemnat că, după greci, românii dau cel mai mare număr de monahi pe acest munte oblăduit de Fecioara Maria.
”Regimul” mănăstirilor grecești 
R.: Copleșitor! Care este ”regimul” mănăstirilor grecești?
N.B.: Faptul că două chinovii grecești l-au repudiat pe însuși Patriarhul lumii ortodoxe, pe Întăistătătorul de la Constantinopol, numai pentru motivul că a dat mâna cu…Satana, recte Papa Ioan Paul al II-lea(?!), vorbește de la sine despre exclusivismul, habotnicia și înverșunarea colorată obtuz a unei direcții spirituale căreia, în veacul al XXI-lea, nu i-ar prinde rău deschiderea, apelul la toleranță și dialogul. În același timp, luxul exorbitant – automobile de teren ultimul tip, pistă de decolare pentru elicoptere (!), sedii de o somptuozitate… bancară, toate de întâlnit la Careia, capitala Sfântului Munte, și locul oficialilor greci, subordonați direct lui…Dumnezeu – nu intră în concordie și prelungire cu duhul cumpătării – sărăciei chiar – apostolești, nu este fecundat de pilda atotslujirii și a lipsirii de toate cele materiale, care îndulcește paginile Evangheliilor… Nu se vorbește, pentru mănăstirile grecești, decât de danii de sute de mii sau milioane de euro, de vizite ale mirenilor atotcapacitați, din păcate, de purtătorul unui anumit ochi, din cel gălbior și atrăgător. Deh, lumea-și întinde lucii mreje…!
Cum să te vindeci de deziluzii și scârbe
R.: Dar un folos tot trebuie să fi avut călătoria…
N.B.: Te-ntorci îmbărbătat, cu privire răsfrântă în tine, fără complezență, cu o plecăciune neiezuită față de tot ceea ce au gândit înaintașii luminați. Nu poți să nu legi – repetând emblemele de altădată – iubirea de neam, credința și nădejdea. Iar gândul că în marea lumină pentru iertarea păcatelor și pentru regenerare morală care tălăzuiește discret pe Muntele Athos de la 976 (Sf. Atanasie) românii au aprins lumânări schivnicești din secolul al XVI-lea, te vindecă de multe din deziluziile și scârbele (scuzați de vorba cronicarului!) cu care te încarci de multe ori și mult toxicitatea cotidianului.
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
