IN MEMORIAM
NICOLAE BOARU – 75
(28 decembrie 1949 – 9 octombrie 2013)
Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” Ploiești:
”Ungurii nu stau mai bine decât noi în privința cererii de carte”
Reporter: Ați fost recent la câteva întâlniri de lucru în țări cu o mai veche tradiție a cărții. Comparați situația de la noi cu cea din alte țări, în ceea ce privește cererea de carte, produsele editoriale sau calitatea tipăriturilor.
Nicolae Boaru: Ne plângem că nu se citește, dar mi se pare că la noi situația lecturii nu este nici măcar critică, nu catastrofală, cum se aproximează nu chiar foarte cugetat. Mi-am permis, datorită liberei circulații în spațiul Uniunii Europene, să prelungesc o întâlnire de lucru de la Biblioteca Județeană din Oradea în Ungaria vecină și prietenă. Am intrat, evident, în câteva biblioteci publice și în librării. Fără să fac niciun efort de obiectivare, pot să spun că ungurii nu stau cu o câtime mai bine decât noi în privința afluxului în biblioteci, a cererii de carte, a produselor editoriale și a calității tipăriturilor, în afară de un ”sclipici” logistic și de aparența unei informatizări mai ostentative (sau mai calchiate după cea occidentală). Și interesul de lectură, și numărul solicitărilor (în biblioteci și librării) nu ne face să pălim de invidie. Dar nici nu ne înfumurăm.
Generice maghiare
R: Ce tip de produse editoriale predomină la unguri?
N.B: Cu toată superioritatea de nivel material – care e reală –, statura culturală a maghiarilor și a vecinului pe care l-au copiat copios și permanent, austriacul adică, nu copleșește prin dimensiuni rinascimentale. Aceeași obediență față de un ”trecut” (cum se spune pretențios) europenizat sau față de political corectness îi face pe intelectualii maghiari și austrieci să ignore sau să secundarizeze aspecte care țin de originalitatea creativității proprii. Lucrul pare ciudat sau greu explicabil, mai ales vecinii din Vest, renumiți pentru vanitatea, tumefierea naționalistă și aroganța revendicărilor nostalgice, de tip imperial. Nu am observat o multitudine de nuanțe, omise fatalmente, într-o călătorie de nici o săptămână.. Dar este îngrijorător (pentru ei!) că au intrat cu arme și bagaje într-o filosofie, cel puțin cultural vorbind, transnațională și păgubitor omogenizantă. Fără parti pris-uri, cererea de carte la noi este mai vie, mai diversă. Nu mai înaltă, mai abstractă (adică mai filosofică!), dar nici subsumată unor generice cu aplicabilitate univocă: ”Cum să reușești în viață”, ”Ce facem cu handicapații motor?”, ”Cum să slăbim”. În general, tot lucruri care promit un succes general și o facilitate de conviețuire.
Drumuri europene sau integrarea arabilor
R.: De parcă la noi nu sunt destui amatori de astfel de generice. Nu vă temeți că veți fi taxat drept naționalist după atâtea accente critice țintind orientarea culturală a austro-ungarilor?
N.B: Nu înseamnă că la noi astfel de titluri nu au cititori, că ne dezinteresăm de semenii noștri cu dizabilități, dar să nu văd o ediție Petőfi în câteva librării budapestane, un Robert Musil în Austria, printre zecile de titluri legate de integrarea turcilor în Europa, mi s-a părut, fără false naționalisme, ca o coborâre de ștachetă și alterarea unui prestigiu cu ștaif. Nici măcar de snobismul (!) bucureșteanului de a avea în bibliotecă titlurile cele mai cu sclipici, autorii cei mai cu pondere, chiar dacă el nu-i citește pe toți, n-am dat. Am verificat această impresie tocmai pentru a retușa posibile accente partizane și mă liniștesc știind că mulți români pot verifica ”în drumurile lor europene” acest fapt.
Ventilații
R.: Din punctul nostru de vedere, ar trebui să aducem un elogiu snobismului…
N.B: Rămâne cum am stabilit: literatura de tip ”vector aspirațional” (cum umflat și …sincronizat se spune) este la mare căutare în librăriile și bibliotecile austro–ungare (!), ținând cont că ce se ”ventilează” la Paris are corespondent imediat la Viena și este ”papagalicit” automat la Budapesta.
R.: Ceea ce dovedește mai degrabă maturitate politică, ar spune nu puțini…
N.B: Dar aiasta e altă problemă, interesantă, desigur, dar care nu trebuie să intre acum în substanța relatării noastre.
Despre temperamentul românului 
R.: Bine. Să înțelegem că sunteți optimist în ceea ce ne privește? Cum percepeți viața culturală românească în ansamblu, acum, după ce ați văzut cum ”o duc” la acest capitol europenii ”imperiali”?
N.B: Percep cu încredere semne ale unei vieți culturale vii, evidente într-o dinamică a aparițiilor editoriale, a vernisajelor, a vieții cenacliere, a peisajului revuistic. Trendul consumistic, indenegabil dincolo, ne-a înrâurit și pe noi, puternic, dar nu decisiv sau exclusiv. Eu am auzit întrebări cu stupoare în ele, de genul: ”Cum vă puteți permite atâtea reviste literare?”, ”Cum de apar atâtea ziare sau sunt atâtea posturi de televiziune în Prahova?”, de exemplu. Landuri întregi din Germania sau din Austria care dacă au un post TV și un ziar – două. Revistele culturale apar în tiraje de două-trei sute de exemplare și sunt creația unor benedictini, a unor ”frumoși nebuni…”. Constatarea e la îndemâna tuturor celor care, aflați în străinătate, cu varii treburi, pot face o comparație între un chioșc de ziare și reviste dintr-o capitală moțată a Europei și un chioșc bucureștean. Așadar, nu întrevăd motive de îngrijorare, iar semnalele alarmiste de tip ”nu se mai citește” sunt și întrucâtva motivate (pentru că nu mai putem să citim cât vrem), țin și de temperamentul mai iute, mai expansiv, degrabă vărsătoriu de acuze retorice al românului.
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
