Trebuie că simți urma mărului- violența tatălui persecutor, acolo resimți încontinuu, mâncărimea fatală…
ceva care se scofâlcește, se strâmbă și mustește, iar cele opt perechi de piciorușe sunt neputincioase, așa că stai răsturnat pe spate, așteptând acea scânteie orbitoare a Finalului…
dacă nu te-ar fi lovit cu mărul ăla, Cel rece ca un șarpe de zece ori veninos, cu -atât mai crud și răzbunătoar … cu cât încăpățânarea ta era mai vârtoasă: și vegheai zi și noapte să nu pierzi mica breșă diamantină a propriei morți, Marele Eveniment…
ăștia, homununculii ăstia tare mândri de ei, habar nu au că ești Gregor Samsa, de unde să știe ei de-acest personaj- insectă în care te-ai întrupat pe nesimțite?
mai ales tipul cu mustăcioară și cu un tatuaj fin la baza gâtului, cel care ți-a crestat cu siguranța tăioasă a destinului, acel semicerc pulsatoriu, breșa către Moarte…
Atunci ai Știut; și te-ai dus către acea lumină de-o nemaivăzută intensitate, și te-ai bucurat fugar că nu ai pierdut-o niciodată din vedere.
În memoria prietenului meu, Gabi Stamate, un gând nu foarte clar, dar plin de tandrețe…
(Puiu Damian Spiridon)
