S-a stins din viață Florin Costinescu, poet apreciat din generația 1960, de care aparține tematic și stilistic în pofida debutului editorial, cu Adierea tărâmului, de la începutul deceniului următor (1972).
Născut la Slobozia, pe 16 mai 1938, a urmat liceul la Turnu Măgurele și apoi Facultatea de Istorie a Universității din București.
A debutat în 1959, cu versuri, în „Luceafărul”.
A fost publicist-comentator la „Contemporanul”, iar după Revoluție, redactor-șef adjunct la Agenția Națională Rompres și consilier în Ministerul Culturii.
Opera sa e alătuită din volume de versuri precum Ramura de veșnicie (1974), Numărătoare de aștri (1977), Totdeauna, iubirea (1979), Cercul și inocența (1987), Nașterea zilei (1989), La umbra Corintului (1995) și cărți de literatură pentru copii, cu titluri ilustrative: Călătoriile lui Bogdan Năzdrăvan (1978), Ronțăilă e cu noi (1995).
Amendând critic „alunecările spre o poezie encomiastică, declamatorie”, Stancu Ilin remarcă în lirica lui Florin Costinescu „interogația ontologică de sorginte livrescă” și „eclectismul estetic”.
Prin dispariția lui Florin Costinescu, Uniunea Scriitorilor din România și întreaga noastră lume literară suferă o grea pierdere.
(uniuneascriitorilor.ro)
Scriu versuri…
Scriu versuri albe, negre, roz
și chiar albastre – pe senin,
rostite, unele au sunet
de orgă veche de biserici,
iar altele de clavecin.
Unele mă-mpacă cu neantul,
iar altele m-aruncă-n el,
prin ele văd în vis Levantul
cum încă fumegă, rebel…
Scriu versuri cu o libelulă
fragilă-n zboru-i cristalin,
și-aud cum bate o pendulă
o oră tainică-n destin.
In zorii unei norocoase zile,
când razele-s fragile săbii
am scris poeme de iubire
cu-n gureș ciripit de vrăbii…
Cu tot ce mișcă împrejuru-mi
scriu versuri, chiar fără să știu,
am scris odată și cu-o frunză,
un vers de toamnă, argintiu…
M-am întrebat: De unde-i frunza?
Din care arbore-a căzut…
Căci mă aflam închis în mine
trăind în timpul revolut…
Din zbor, am prins o stea – odată,
norocul mi-a surâs enorm,
încât întrega viață după-aceea
nicicum n-am mai putut să dorm,
Am vrut să scriu cu ea un vers,
și-a acceptat pentru o clipă,
apoi, privind în jur, l-a șters,
parcă zicându-și : pieri, ispită!
Ce nu i-o fi plăcut- pământul?
Sau cei ce-l calcă fără har?
Am vrut să-i cer îngăduința
dar m-a respins : E în zadar!
Învățătura aceasta-i plină
de-un munte Athos de-ntrebări…
Concluzia e însă una:
nu-i cere stelei același lucru
ca unei simple lumânari!
Florin Costinescu
