Poezie: Corina Nistor
INSOMNIA
(sau „Căutare: cine esti tu?”)
Am trecut Marea
Și am cutreierat Deșertul,
Am străbătut nesfârșitele întinderi
Cu tălpile arse,
Am ajuns în cele patru colțuri ale lumii
Iar la fiecare margine de lume am strigat
Cu gâtul ars de sete:
CINE EȘTI TU???
M-am aruncat apoi în Mare,
Am înotat cu peștii și cu toate viețuitoarele mării,
M-am afundat în apele albastre
Ca într-o altă lume
Plină de vrajă, de forme și culoare
M-am scufundat până în adâncul adâncurilor,
Unde lumina pălește și dispare
Și de acolo și mai adânc, și mai adânc,
În întunericul deplin, profund, mistuitor
Care șterge totul, totul,
Până când nu mai știi nimic, până când nu mai ești nimic.
Și totuși, chiar din miezul acelui Nimic
A izbucnit un strigăt:
CINE EȘTI TU???
Atunci am izbucnit din Mare
Ca un vulcan care s-a săturat de milenii să mocnească,
Am izbucnit în văzduh până în înaltul cerurilor, până la Zenit
Și m-am repezit vertiginos către Nadir.
Iar văzduhul, ah, văzduhul!
Cu neasemuita lui libertate!
Am zburat cu păsările, am plutit cu norii,
Am visat cu luna și m-am rotit cu galaxiile.
Dar totul până într-o zi
Când, asemenea lui Icarus,
M-am apropiat, fascinată, prea tare de Soare!
Și deodată bucuria zborului și a necuprinsei libertății
A început să se topească precum ceara
Aripilor mele de ceară.
Iar din adâncurile ființei
A izbucnit același urlet
Neobosit, Nestrămutat, Neîmblânzit:
CINE EȘTI TU???
M-am întors învinsă Acasă.
M-am retras în bârlog,
Mi-am lins rănile,
Căci îmi secaseră toate fântânile sufletului…
Mi-am spălat pletele,
Mi-am scuturat picioarele de colb,
Și am căzut într-un somn de moarte.
Dar ca prin vis, ca prin minune,
Un glas, de dinlăuntru parcă, m-a învăluit
Într-un murmur amețitor de șoapte:
SUNT TU, SUNT TU, SUNT TU!
Eeei, feții moșului,
Povestea aceasta nu e decât o poveste,
Ea poate fi frumoasă sau poate doar banală,
Dar sigur este tristă,
Pentru că Nu Este Adevărată
(Decăt în parte).
Pentru că nimeni, niciodată, ‘nicări’
NU MI-A RĂSPUNS!
Nesfârșitul, Neștiutul, Nepătrunsul
A rămas MUT.
Iar eu am rămas singură
Să alerg și să zbor și să strig
Din ce în ce mai rar, din ce în ce mai stins,
Să strig și să caut,
Să caut și să strig:
CINE EȘTI TU?
CINE SUNT EU?
Dar mai ales, CINE EȘTI TU???
(Corina Nistor)
